Preotul Dumitru Ionuț Popescu, acuzat că a incendiat maşina confratelui său, preotul orădean Ciprian Mega, rămâne în libertate. Judecătoria Beiuş a respins joi solicitarea procurorilor de a-l aresta preventiv.
Procesul s-a judecat în absenţa lui Popescu, rezident în Franța, acesta fiind reprezentat doar de avocat. Instanţa nu a dispus nicio altă măsură preventivă împotriva sa. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de procurori la Tribunalul Bihor.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, Parchetul ceruse arestarea preventivă a preotului Popescu încă din 20 februarie, după ce, în noaptea de 4 spre 5 februarie, autoturismul Mazda 5 al preotului Ciprian Mega a fost complet distrus într-o explozie violentă, într-o parcare pe DN76, între Drăgănești și Ștei.
Popescu este acuzat de anchetatori că, aflat în România în momentul incidentului, ar fi orchestrat incendierea autoturismului chiar împreună cu presupusa victimă, preotul Mega, şi cu Aurel Gurău, cantor la biserica acestuia și polițist local în Oradea.
Potrivit anchetei, camerele de supraveghere l-au surprins pe Popescu în momente-cheie ale pregătirii incendiului. Cu o zi înainte, el și Mega au cumpărat împreună 15 litri de benzină. În noaptea exploziei, după ce Mega și Gurău au părăsit zona împreună cu doi preoți din Ștei, martori în dosar, Popescu ar fi fost cel care a aprins focul.
Explozia puternică l-a rănit chiar pe Popescu, care s-a ascuns timp de două ore într-un tufiș, lângă calea ferată. Ulterior, acesta a fost recuperat de Mega și Gurău, care l-au transportat la Oradea şi i-au procurat creme medicale din mai multe farmacii, pentru tratarea arsurilor.
Iniţial, procurorii ceruseră arestarea preventivă a tuturor celor trei implicaţi. În cazul lui Ciprian Mega şi Aurel Gurău, solicitările au fost respinse atât de Judecătoria Beiuş, pe 20 februarie, cât şi de Tribunalul Bihor, pe 24 februarie.
Judecarea cererii procurorilor în cazul preotului Dumitru Popescu a fost amânată timp de aproape 3 luni, deoarece instanţa a avut nevoie de dovada că acesta a luat la cunoştinţă despre proces.
În acest interval, însă, Popescu a fost de negăsit, deoarece a părăsit România imediat după incident, revenind în Franţa, unde slujește ca paroh al unei biserici din Castres.
Ulterior, spun unele surse ale BIHOREANULUI, acesta s-ar fi refugiat temporar în Rusia, călătorind cu avionul pe ruta Toulouse - Istanbul - Moscova.