Biroul de presă al DNA a anunţat, vineri, printr-un comunicat că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a 176 de persoane acuzate că au prejudiciat 7 unităţi bancare din Bihor cu peste 1,7 milioane de euro, prin credite obţinute cu documente falsificate şi nerambursate.

Potrivit rechizitoriului, frauda s-a comis în perioada 2004-2007 şi a fost organizată de orădeanul Adrian Mugurel Ştefan, administrator al firmei Leoleta Comimpex SRL Oradea, care în prezent este fugit din ţară şi a fost dat în urmărire internaţională.

Ştefan este acuzat că a constituit un grup organizat care a reuşit să racoleze 210 persoane care mai apoi au contractat credite bancare în baza unor adeverinţe de venit false.

Din grup mai făceau parte 18 persoane. Cinci dintre acestea, Constantin Nicolae Călăcean, Sebastian Daniel Condratov, Remus Viorel Sim, Cătălin Marius Moşincat şi Cristian Cozma, aveau rolul de a identifica persoane dispuse să încheie astfel de contracte bancare.

Actele doveditoare erau întocmite de alte 13 persoane, reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale din judeţ, iar banii obţinuţi erau remişi lui Ştefan, în timp ce membrii grupului, semnatarii documentelor false de venit şi "beneficiarii" contractelor erau recompensaţi cu diferite sume de bani cu titlu de "comision".

În total, gruparea lui Ştefan a provocat un prejudiciu de 1.784.600 euro, sumă constând în credite nereturnate de la unităţile bancare din Bihor aparţinând Romexterra Bank, BRD-Groupe Societe Generale, Volksbank, Raiffeisen Bank, BCR, Alpha Bank şi Piraeus Bank.

Cu suma respectivă, instituţiile bancare s-au constituit parte civilă în procesul penal care se va derula începând din septembrie la Tribunalul Bihor.

Dintre cele 176 de persoane trimise în judecată, Adrian Mugurel Ştefan va răspunde pentru iniţiere de grup infracţional organizat, instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Constantin Nicolae Călăcean, Sebastian Daniel Condratov, Remus Viorel Sim, Cătălin Marius Moşincat şi Cristian Cozma vor fi judecaţi pentru aderare la grup infracţional organizat, înşelăciune, uz de fals şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Patru dintre cele 13 persoane care au eliberat adeverinţele de venit, respectiv Carmen Tiberia Albulescu, asociat şi administrator al SC Leoleta Comimpex SRL Oradea, Voichiţa Fonai, contabil autorizat, Dumitru Bohuş, administrator al SC Vadastra Comexim SRL Oradea, şi Magda Silvana Bonaci, administrator al SC Casa de Editura şi Presă Foget 2006 SRL Salonta, au fost trimise în judecată pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub formă privată, în formă continuată.

Szakacs Attila Zsolt, administrator al SC Sesa Taxi SRL Oradea, Sebastian Bonaci, administrator al SC Sebos SRL Oradea, Iacob Cornel Ciuciu, administrator al SC Iacodor Construct SRL Ineu, Romeo Emeric Tulkos, administrator al SC Calcul Group SRL Oradea, Livia Gordan, administrator şi contabil al SC Adresimo Com SRL Oradea, Ionuţ Cosmin Suciu, administrator al Sc Ionutdan SRL Sânmartin, şi Dumitru Ioan Jurge, administrator al SC Pan International Construct SRL, au fost trimişi în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Elvira Violeta Pantea, administrator al SC Agrol Groupe Import Export Srl Oradea, şi Cornel Apostol, director economic al aceleiaşi societăţi comerciale, au fost trimişi în judecată pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată.

Din cele 210 persoane care au contractat credite bancare, 157 vor fi judecate pentru înşelăciune, uz de fals şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă simplă sau continuată.

Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii DNA au instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor.