Tradiţionalul concurs de spadă pentru copii Memorialul "Ille Cornelia", ajuns în acest an la ediţia a VII-a, se va desfăşura în perioada 2-3 iunie, la Oradea. Evenimentul, organizat de clubul CSM Oradea, în colaborare cu Federaţia Română de Scrimă şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, va avea loc şi de această dată la ERA Park.

Întrecerile sunt rezervate pentru patru categorii de vârstă, de 15 ani (categoria novice, născuţi după anul 2003), de 13 ani (categoria kids, născuţi după anul 2005), de 11 ani (categoria minikids, născuţi după anul 2007) şi pentru 9 ani (categoria începători, născuţi după anul 2009).

Concursul se va desfăşura la probele individuale de spadă, atât la masculin, cât şi la feminin, iar, după cum anunţă organizatorii, va fi respectat regulamentul Federaţiei Române de Scrimă. De asemenea, echipamentul de concurs este cel prevăzut de regulamentul FR Scrimă.

La fiecare categorie de vârstă se va organiza un tur de grupe, din care nu va fi eliminat niciun sportiv. Ulterior se vor desfăşura faze eliminatorii până la stabilirea câştigătorului. Organizatorii îşi rezervă însă dreptul de a modifica sistemul de desfăşurare al competiţiei în funcţie de numărul participanţilor.

La final, vor fi acordate mai multe premii, după cum urmează: diplome, medalii primilor opt clasaţi, cupe sportivilor clasaţi pe podium la fiecare categorie, respectiv voucher de cumpărături la Era Shopping Park (în valoare de 100 lei pentru locul 1, 50 lei pentru locul 2, 25 lei pentru locul 3).

La eveniment va fi prezentă şi vicecampioana mondială de junioare, orădeanca Bianca Benea.


Iată însă programul memorialului:

Sâmbătă:

Ora 9.00, categoria 11 ani
Ora 12.00, categoria 15 ani

Duminică:

Ora 9.00, categoria 9 ani
Ora 12.00, categoria 13 ani