Conjunctura a făcut ca, în locul urărilor de "casă de piatră", prietenii şi cunoscuţii să mă sune mai degrabă ca să mă chestioneze, cu îngrijorare, dacă ni se dărâmă construcţia. Nu cea conjugală, ci astalaltă, editorială, adică ziarul la care robotim, iată, de 8 ani şi jumătate.
Totul a pornit de la răspândirea pe internet a unor zvonuri potrivit cărora proprietarul trustului Mediapro, Adrian Sârbu, ar fi decis să închidă reţeaua de ziare locale din care fac parte, alături de BIHOREANUL, alte câteva publicaţii din ţară. Ca orice zvon, are şi acesta doza lui de adevăr şi cea de "legendă". Am să îl lămuresc, pentru a răspunde interesului celor care trăiesc regrete, respectiv bucurii legate de "dispariţia" noastră. Nejustificate, zic eu, nici unele, nici altele.
În primul rând, nu e vorba de o desfiinţare a reţelei de ziare locale, ci de discutarea, la nivelul conducerii trustului, a mai multor variante de eficientizare a activităţii, printre care şi aceea a stopării finanţării publicaţiilor tipărite.
Nu ne-am dori-o, fiindcă, lucru cert, sub actualul patron am avut parte de o libertate editorială deplină, iar ca efect al ei, am construit un produs ce azi e liderul local de audienţă în presă scrisă. Dar nici nu ne-am tăia venele, tocmai din pricina ultimului argument, anume că suntem deja un "brand" cu suficienţi admiratori încât să putem merge, oricum, mai departe.
E adevărat, în România de azi, ţară a vulgului, cancanului şi manelizării, presa de calitate nu e o întreprindere foarte rentabilă. Ţâţa goală şi scandalul ieftin sunt la putere, informaţia socială ori investigaţia serioasă intersează mai puţin. Plus de asta, media românească resimte din plin efectele crizei economice, care este, încă de la începutul acestui an, cât se poate de reală şi tăioasă.
Piaţa publicităţii, care alimentează audiovizualul şi tipăriturile, a căzut în cap, iar prognozele sumbre vorbesc chiar de o înjumătăţire a ei până la finele acestui an. Firmele îşi chivernisesc la maximum veniturile, oricum mult diminuate, iar primele cheltuieli tăiate sunt cele de reclamă şi promovare. De celalată parte, presa şi-a redus şi ea cheltuielile, s-au făcut reduceri peste reduceri, multe publicaţii au dispărut cu totul, unele mai apar doar ca umbre a ceea ce au fost cândva.
În ţările civilizate, statul ocroteşte presa, conştient de rolul ei primordial, de informare, şi de faptul că e unul din puţinele mijloace de autoprotecţie a cetăţeanului în raport cu tentaţia autorităţilor spre abuz. Ştiaţi, de pildă, că în Franţa există o lege prin care statul se angajează să plătească abonamentul anual la o publicaţie, fiecărui tânăr care împlineşte 18 ani? O măsură decentă, cu dublu scop: să racordeze adolescentul la problemele cetăţii, să-l acomodeze cu lectura şi să îi stârnească interesul faţă de teme serioase, dar şi un mijloc de a subvenţiona, fără a controla, mass media.
La noi, în schimb, ce se petrece? Avem un preşedinte şi un guvern care, după ce ne-au aburit că vom fi ocoliţi de criză, azi, când suntem în vârtejul ei, se dovedesc incapabili de a pune pe roate proiecte care să clintească din loc economia, pe întreprinzătorii flămânzi de lucru. Cât priveşte presa, ne-am procopsit cu o clasă politică aflată, şi nu de ieri, de azi, pe poziţii de duşmănie cu jurnaliştii, ce lucrează cu sârg nu la găsirea unor metode de a hrăni, spre binele public, "câinele de pază al democraţiei" ci, dacă se poate, de a-i sparge dinţii de tot, spre confortul şi liniştea personală.
Revenind la BIHOREANUL şi la situaţia presei locale, eu unul n-am motive de pesimism, chiar presupunând că actualul editor va alege să nu mai investească în publicaţiile locale. Dacă nu va fi el va fi altul (şi se oferă, har Domnului, destui), de nu va fi altul vom fi chiar noi, prin noi înşine. Ne obligă, pe de o parte, profesia şi vocaţia, pe care n-ai cum le abandona, iar pe de alta datoria civică de a nu lăsa cale deschisă, mai mult decât însăşi societatea de azi lasă, neaveniţilor, nepricepuţilor, escorcilor şi jegurilor de tot felul.
Constat - nu cu falsă modestie, ci cu amărăciune - că am rămas, în publicistica bihoreană, cam singurii cărora nu li s-au "spart dinţii" şi care mai pot spune, fără inhibiţii, lucrurilor pe nume. Şi aici e, de fapt, marea "taină" a dăinuirii noastre, inaccesibilă altora. Ne detestă o mână de politicieni şi de îmbuibaţi, dar ne apreciază "cei mulţi", pentru că au sentimentul că suntem "cu ei". Or, câtă vreme această încredere reciprocă funcţionează, n-avem ce ne teme. Împreună, mergem mai departe!
Cât se poate de actuale rândurile de mai sus, scrise acum jumătate de an. Doar că timpul nu a stat în loc pentru noi. Cum prevedeam, ne-am mişcat în direcţia bună. Am dus BIHOREANUL tipărit mai departe, ne place să credem că cel puţin la fel de bine ca pe vremea "mogulului", iar astăzi suntem în măsură să lansăm şi un portal online, sperăm, cel puţin la fel de bun ca şi cel de dinainte. Mai rămâne doar ca şi dumneavoastră, cititorii, să confirmaţi asta. În rest, rămâne cum am stabilit: mergem mai departe! ;-)