Politica devine tot mai violentă. La două săptămâni după ce şeful Administraţiei Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica, era atacat la ieşirea din bloc, i-a venit rândul unui alt liberal bihorean. Ce-i drept, acesta a scăpat mai uşor, alegându-se doar cu maşina stropită cu acid.
Preşedintele PNL Marghita, Ovidiu Bezi, îl crede vinovat pe un afacerist din zonă, nemulţumit că votul consilierilor liberali l-a împiedicat să cumpere un teren de la Primărie. Incidentul survine după ce aceiaşi consilieri s-au dovedit prea curioşi asupra altor afaceri girate de fostul primar Dorel Talpoş, dar şi de cel actual, Pocsay Zoltan.
Avertisment
Miercuri, 20 februarie, preşedintele PNL Marghita s-a trezit cu maşina vandalizată, ziua în amiaza mare, în faţa propriului ABC. "Un vecin de pe stradă m-a sunat să-mi spună că vopseaua de pe maşină fierbea ca o spumă", povesteşte Ovidiu Bezi. Când a ieşit, a văzut că pe partea stâng şi pe capotă Skoda avea vopseaua distrusă. "Noroc că ploaia a atenuat din efectul acidului cu care a fost stropită", zice politicianul. Şi nu a fost doar atât. "Cu o zi înainte, un cunoscut m-a anunţat că mă căutase un bărbat să mă ameninţe că dacă liberalii nu vor vota în Consiliu cum vrea el, ne ridică el mâinile".
Care era miza? Un proiect de hotărâre prin care un cetăţean din Ghenetea, sat aparţinător, solicita cumpărarea, cu 2,15 euro/metrul pătrat, a 600 mp de teren pe care îl închiriase în 1998 până în 2097, şi pe care îşi construise o fabrică de confecţii. "Noi, liberalii, ne întâlnim totdeauna înainte de şedinţele Consiliului şi stabilim poziţia faţă de fiecare proiect. În acest caz am decis să ne abţinem pentru că Primăria nu ne-a pus la dispoziţie documentaţia aferentă, iar noi nu votăm în orb", explică Bezi.
Isterie la Primărie
A doua zi, joi, 21 februarie, la reuniunea Consiliului, proiectul privind vânzarea terenului către Ioan Naghi, patronul firmei Ionică Prestcom Ghenetea, a fost primul pe ordinea de zi. Prezent să-şi susţină cauza, bărbatul şi-a ieşit iute din pepeni. "Ne-a acuzat că aşteptăm şpagă ca să votăm "pentru". Când i s-a atras atenţia să-şi măsoare cuvintele, fiindcă nimeni nu ne poate acuza de ceva, parcă a luat foc. A sărit peste masă şi ne-a înjurat", spune consilierul PNL Emil Şandor.
Motivul? Liberalii anunţaseră că se abţin, ceea ce însemna respingerea proiectului pentru care erau necesare două treimi din voturi. "Majoritatea o formează cei 7 reprezentanţi ai UDMR, plus 2 ai PSD şi unul al PPDD, iar opoziţia cei 6 consilieri PNL, dar fără noi nu se pot adopta hotărâri privind patrimoniul", explică Şandor.
Primarul Pocsay Zoltan confirmă scena: "Naghi a folosit cuvinte urâte". Îi găseşte însă o scuză. "De doi ani încearcă să cumpere terenul. Fostul Consiliu, când primar era Dorel Talpoş (n.r. - PDL, între 2008-2012) şi eu eram viceprimar, i-a dat un aviz de principiu, dar nu s-a mai votat vânzarea pentru că au venit alegerile. Şi actualul Consiliu a mai respins o dată hotărârea, tot din cauza liberalilor", spune Pocsay.
Reuniunea a fost suspendată, iar circul a continuat pe holul Primăriei. Dar Bezi e convins că Naghi "nu îndrăznea să facă scandal dacă nu ar fi avut susţinere", subliniind că afaceristul a fost desemnat reprezentant al satului Ghenetea pe lângă Primăria Marghita de către primarul Pocsay Zoltan şi viceprimarul Ioan Lazăr, "dirijorii" majorităţii din Consiliu.
Afaceri cu dedicaţie
Deşi în cazul vandalizării maşinii, Bezi îl suspectează deschis şi direct pe Naghi, liberalii marghitani spun că sunt priviţi chiorâş şi din pricina amestecului lor în alte afaceri neclare ale fostei şi actualei conduceri a oraşului. "Primăria a devenit o agenţie imobiliară, vânzând terenurile către diverşi afacerişti pe bani de nimic. Noi am început să ne interesăm de acestea fiindcă Marghita e lovită de şomaj, iar rezolvarea ar fi aducerea unor investitori serioşi, dar nu mai avem terenuri pentru ei", explică şeful PNL.
Trântelile au început în anii '90, când primarul Vasile Voicu (PSD) a aprobat transferarea a 20 de hectare către biserici, care le-au parcelat şi le-au scos la vânzare. Succesorul său, Pocsay Zoltan, a aprobat la începutul anilor 2000 concesionarea altor hectare către "Sorbonica" locală, subsidiară a Universităţii Vasile Goldiş, la doar 1 leu/mp/an, deşi aceasta, fiind organizată ca ONG, nu plăteşte deloc taxe şi impozite locale.
Acelaşi Pocsay a "măritat", cu acordul majorităţii din Consiliu, 6 hectare ale fostei unităţi militare din centru către o firmă din Ungaria, sub motiv că va construi locuinţe. "După câteva luni, firma Hobix a dat anunţ la ziar că vinde terenul la preţuri de 10 ori mai mari peste cei 6 euro/mp cu cât îl primise", spune Bezi. În mandatul primarului Dorel Talpoş terenurile au fost răscumpărate, parcelate şi vândute unor persoane fizice.
Nici Talpoş n-a fost uşă de biserică. În urma unei licitaţii organizate pe 28 decembrie 2011, între Crăciun şi Revelion, PDL-istul a cumpărat printr-un interpus sediul sindicatului Schela, cu doar 120.000 lei, iar acum vrea şi terenul aferent de la Primărie, tot la preţ de nimic. Încă în funcţie fiind, deşi o firmă specializată evaluase terenul la 200 de lei/mp, Talpoş a adus alt evaluator, care a stabilit un preţ de numai 20 lei/mp, povesteşte Bezi.
Tot în mandatul lui Talpoş, după ce elevii maghiari s-au desprins din liceul tehnologic Horia şi s-a înfiinţat şcoala Horvath Janos, în aceasta s-au investit peste 3,5 milioane lei pentru modernizare, în timp ce pentru imobilul în care învaţă românii nu s-au găsit nici acum bani pentru repararea acoperişului. În plus, lucrarea a fost atribuită fără licitaţie unei firme (Marconst) aparţinând unui sponsor UDMR.
O altă sursă de nemulţumire e serviciul de salubrizare al Primăriei, care a urcat tarifele la apă şi salubrizare, cele mai mari din judeţ, iar şefii acestuia şi-au mărit singuri salariile fără nicio hotărâre de Consiliu Local. Iar inginerul şef, Horvath Sandor, este concomitent consilier (UDMR), fiind, deci, în incompatibilitate. "Nu poţi fi şi funcţionar la Primărie, şi consilier!", acuză Bezi.
Martor la ameninţare
Cu aşa edili, nu-i de mirare că au pretenţii să fie "serviţi" la fel de prompt şi fără comentarii şi alte personaje, cum e şi afaceristul suspectat că a vandalizat maşina liderului PNL. BIHOREANUL a discutat şi cu acesta, dar Ioan Naghi neagă orice implicare în incident. "Nu am vrut decât să mi se respecte dreptul de a cumpăra terenul, dar văd că liberalii îmi bagă beţe în roate. Ce vină am eu că nu se înţeleg ei pe politică cu ceilalţi? Nu vreau decât să-mi văd de treabă, pentru că datorită fabricii mele există 50 de locuri de muncă", spune bărbatul.
Singura lui problemă e că, înainte cu o zi ca maşina lui Bezi să fie stropită cu acid, a făcut imprudenţa să-l ameninţe printr-un intermediar, care a şi depus mărturie. "Marţi, pe 19 februarie, domnul Naghi mi-a zis să-i transmit lui Bezi un mesaj: "Din cauza liberalilor eu îs nervos, îs nervoşi şi prietenii mei şi dacă nu vor să-mi treacă proiectul prin Consiliu, o să-l fac eu să-l treacă. Dacă li-i greu, îi fac eu să ridice mâna", aşa a zis Naghi, şi aşa am declarat la Poliţie", spune Alexandru Motan.
Deocamdată, investigaţia e încă în derulare, iar anchetatorii nu fac niciun comentariu. Întrebarea, însă, este dacă vor reuşi să găsească un martor care să ateste nu doar că l-a auzit pe Naghi ameninţând, dar şi că l-a văzut vandalizând maşina. Răstimp în care victima atacului se întreabă, la fel ca şi colegii săi, ce urmează dacă făptaşul nu va fi tras la răspundere. "Să ne trimitem copiii la şcoală cu bodyguard?"...
SCUZE LA ACUZE
Cine procură fondurile, câştigă licitaţia!
Primarul Pocsay Zoltan (foto) susţine că liberalii sunt frustraţi că au pierdut alegerile locale şi funcţia de viceprimar după ce PSD s-a aliat cu UDMR. Totuşi, deşi recunoaşte că aleşii PNL i-au cerut informaţii încă din octombrie-noiembrie 2012, iar legea îi impunea un termen de 30 de zile, nu le-a dat niciun răspuns. "Am aici pregătită o hârtie, dar nu mi-au cerut-o în scris, ci numai verbal, în şedinţele de Consiliu", se "scoate" edilul.
Pocsay are explicaţii doar pentru unele dintre problemele ridicate de consilierii PNL. El pretinde, de pildă, că nu poate interveni în treburile şi salariile şefilor de la salubrizare pentru că acesta "se autofinanţează", deşi serviciul e în subordinea sa. În ce priveşte închirierea pe mărunţiş a terenurilor către Universitatea Vasile Goldiş, admite că oraşul nu încasează niciun leu, dar afirmă că marghitenii tot profită, "căci vin aici 1.000 de oameni la facultate şi o cafea tot beau în oraş".
Cât priveşte aşa-zisul răspuns pregătit pentru consilierii liberali, oferit şi BIHOREANULUI, şi acesta e redactat evaziv şi atinge doar superficial şi numai unele din solicitările acestora. Chiar şi aşa, el arată negru pe alb că reabilitarea şcolii Horvath Janos s-a făcut fără nicio licitaţie. Argumentul? Din bugetul local s-au cheltuit doar o parte din banii necesari (5 milioane lei), restul (alte 3 milioane) fiind "fonduri aduse de parlamentarii UDMR", iar lucrarea a fost încredinţată firmei Marconst pentru că aceasta s-a ocupat anterior şi de reabilitarea spitalului din localitate. "Sunt lucrări similare, tot de reabilitare", susţine Pocsay, precizând că semnatarul contractului a fost predecesorul, Dorel Talpoş.