După protestele împotriva vaccinării şi împotriva restricţiilor pentru persoanele care nu se imunizează, care au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Oradea, autorităţile au transmis un mesaj prin care promovează prevenirea infectărilor prin vaccin.

"În aceste momente, cu aceeași credință, sute de medici luptă pentru salvarea vieților unor pacienți cu forme severe de Covid-19. Un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore, tot din cauza Covid-19", se arată pe pagina de Facebook RoVaccinare. 

Din cei 184 de pacienţi decedaţi şi raportaţi sâmbătă, 92%, adică 170, erau nevaccinaţi, a mai transmis RoVaccinare.

"Până când??? Vă rugăm: ascultați sfatul medicilor! Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva Covid-19! Prin vaccinare împotriva Covid-19: se reduce riscul de infectare; se reduce riscul de transmitere a virusului; se reduce considerabil riscul de spitalizare; se reduce considerabil riscul de deces", se mai arată în mesaj.

Mii de români au ieşit în stradă, sâmbătă seară, nemulţumiţi de restricţiile pe care autorităţile le impun pentru persoanele care refuză să se vaccineze împotriva Covid-19.

În Oradea, au fost în Piaţa Unirii cam 400 de oameni, care au scandat mesaje împotriva autorităţilor şi măsurilor restrictive şi au purtat discursuri despre teorii ale conspiraţiei şi negaţioniste. 

Cei mai mulţi oameni au ieşit în stradă în Bucureşti, unde au avut loc simultan două proteste. Potrivit unor estimări, au fost circa 20.000 de persoane nemulţumite, în timp ce alte surse indică circa 14.000. Parlamentarul George Simion, liderul AUR şi organizator al unui protest, a pretins că, de fapt, în Bucureşti au manifestat cel puţin 30.000 de oameni doar la acţiunea organizată de această formaţiune.