Orădenii sunt buni de plată! Consiliul Local a aprobat joi, la propunerea municipalităţii, majorarea taxelor de parcare, scumpirea gunoiului, a chiriilor şi concesiunilor încasate de Direcţia Patrimoniu Imobiliar, respectiv a tarifelor practicate de Administraţia Domeniului Public.

Măsura este menită să compenseze pierderile de 2 milioane euro provocate bugetului local de eliminarea celor 102 taxe şi majorarea salariilor bugetarilor cu 20% începând din luna februarie.

"Acestea sunt măsurile pe care suntem forţaţi să le propunem, deoarece în rândul administraţiilor locale măsurile guvernamentale vor duce ori la reducerea unor investiţii, ori la creşterea unor taxe", a explicat primarul Ilie Bolojan în conferinţa de presă care a precedat dezbaterile în plen.

Parcări mai scumpe

Conform hotărârii de Consiliu Local, tarifele de parcare vor fi majorate cu 30% începând din 1 martie. Astfel, ora de parcare se va scumpi de la 2 lei la 2,6 lei pe toată raza municipiului, cu excepţia parcării supraetajate din spatele Palatului de Justiţie.

În cazul plăţii prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă, plata anticipată prin SMS la numărul de telefon 7401 va creşte de la 0,30 euro la 0,40 euro pentru parcarea timp de 30 de minute, de la 0,60 euro la 0,80 euro în cazul parcării pentru o oră şi de la 1,20 euro la 1,60 euro pentru parcarea de 2 ore.

La fel, în cazul plăţii anticipate pentru 8 ore prin SMS la numărul de telefon 7408, taxa a fost majorată de la 3,60 euro la 4,50 euro, iar parcarea pentru o zi întreagă va fi taxată cu 20 lei în loc de 15 lei cât este în prezent.

În ceeea ce priveşte parcarea în curtea Primăriei, unde staţionarea timp de 30 de minute este gratuită, tariful pentru 2 ore de parcare a crescut de la 6 lei la 8 lei, iar suma datorată dincolo de acest interval urcă de la 20 la 25 lei.

Majorarea taxei de parcare pe oră nu va afecta preţul abonamentelor, acestea urmând să rămână la nivelul stabilit în decembrie 2016.

Se scumpeşte gunoiul!

Dacă parcările se scumpesc abia din martie, preţul gunoiului va creşte încă de luna viitoare. Pentru a compensa creşterea cu 16% a salariului minim pe economie, operatorul de salubritate RER Ecologic Service a obţinut de la Consiliul Local majorarea tarifelor cu procente între 1,94% şi 14,66%.

Astfel, colectarea deşeurilor de la persoane fizice se va majora cu 4,86%, de la 9,06 lei la 9,5 lei pe persoană. În cazul persoanelor juridice, majorarea este de 6%, acestea urmând să plătească 87,33 lei pe tonă în loc de 82,37 lei pe tonă, cât datorează în prezent.

În ceea ce priveşte serviciile taxate la suprafaţă, operatorul de salubritate a scumpit măturatul mecanizat a 1.000 metri pătraţi cu 1,94%, de la 13,91 lei la 14,18 lei, a majorat întreţinerea spaţiilor verzi cu 8,29%, de la 23,76 lei la 25,75 lei şi a urcat suma datorată de municipalitate pentru întreţinerea rigolelor cu 13,54%, de la 191,46 lei lei la 217,45 lei.

Scalda se scumpeşte cu 16,67%

Nu vor scăpa nemajorate nici tarifele practicate de Administraţia Domeniului Public. Astfel, începând din februarie preţul unui bilet de intrare, pentru adulţi, atât în cazul Ştrandului Ioşia cât şi al Grădinii Zoologice, se va majora cu 16,67%, de la 12 lei la 14 lei. Acelaşi procent va fi aplicat şi în cazul biletelor pentru elevi, studenţi la zi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi, care vor plăti pe viitor 7 lei în loc de 6 lei.

Cea mai mare creştere de tarife, de 200%, se va aplica în cazul activităţii de doborât arbori de pe mormintele din cimitirul municipal, care se va scumpi de la 50 lei la 150 lei pentru fiecare copac.

La fel, se vor majora cu 150% serviciile de cazare a câinilor în adăpostul Grivei, care vor urca de la 2 lei la 5 lei pe zi, şi cele de salubrizare a mormintelor din cimitirul municipal prin adunatul coroanelor şi măturat, care vor creşte de la 20 lei la 40 lei pentru fiecare loc de veci.

Se dublează chiriile!

Tot începând din februarie se vor scumpi şi chiriile practicate de Direcţia Patrimoniu Imobiliar. Tarifele de închiriere a locuinţelor din fondul municipal se vor majora cu 100%.

Spre exemplu, dacă în prezent chiria pentru o garsonieră din patrimoniul municipalităţii este de 119 lei pe lună, începând de luna viitoare suma datorată de chiriaş va urca la 238 lei, în cazul unui apartament cu două camere chiria va creşte de la 210 lei la 420 lei, iar pentru un apartament cu trei camere aceasta va urca de la 278 lei la 556 lei.

Chiar şi dublate, chiriile practicate de municipalitate sunt în continuare sub preţul pieţei, în condiţiile în care o garsonieră din proprietatea oraşului este închiriată cu echivalentul a circa 52 de euro, faţă de 70-100 euro, cât costă pe piaţa liberă, iar un apartament cu două camere se închiriază cu circa 62 euro faţă de 150-200 euro la cât se ridică preţul unei chirii în Oradea.

Cea mai consistentă majorare se va aplica în cazul căminului Moreni, unde actuala chirie de 27 lei va creşte, de aproape cinci ori, la 100 lei pe lună pe cameră. Conducerea municipalităţii a motivat majorarea tarifelor prin faptul că garsonierele din acest imobil şi-au pierdut statutul de locuinţe sociale şi sunt ocupate în prezent de chiriaşi evacuaţi din locuinţele retrocedate şi persoane angajate la diverse insitituţii.

De 15 ori!

O majorare spectaculoasă va interveni şi în cazul redevenţei datorate de cei 31 de orădeni care şi-au construit case pe terenul concesionat de la municipalitate în strada Titus Popovici apelând la credite ipotecare acordate de Agenţia Naţională de Locuinţe.

Dacă până luna aceasta redevenţa a fost de 0,57 lei pe metru pătrat pe an, în urma reevaluării terenului, începând din februarie, redevenţa se va majora de 15 ori, la 8,53 lei pe metru pătrat pe an.

În plus, începând de luna viitoare Primăria va actualiza cu indicele de inflaţie de 2,3% comunicat de Comisia Naţională de Prognoză pentru anul 2017 tarifele de închiriere a locuinţelor, dar şi a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii.

Reduceri de cheltuieli şi personal

În paralel cu majorările de taxe şi tarife municipalitatea va lua măsuri de reducere a cheltuielilor proprii. Primăria urmează să elimine de luna viitoare sporul de lucru în condiţii vătămătoarea acordat salariaţilor, să disponibilizeze 16 angajaţi şi să desfiinţeze mai multe posturi vacante începând din 1 martie.

"Dacă sunt mai mulţi angajaţi care fac aceeaşi muncă se va da concurs pe post. Serviciul Personal are sarcina să organizeze testări", a spus primarul Ilie Bolojan.

Edilul a precizat că salariaţii trecuţi pe listele de reduceri vor avea posibilitatea să opteze pentru câteva posturi încă vacante de lucrător în ghişeele de relaţii cu publicul sau la Serviciul Parcări.

Economiile la bugetul de salarii vor fi completate cu reduceri de cheltuieli cu parcul auto şi deplasările, pentru că municipalitatea va renunţa la două maşini, dar şi cu paza parcurilor publice, unde Primăria va renunţa la serviciile unor firme private.