Doi adolescenţi cu vârste de 13 şi 14 ani, ambii din comuna Ciumeghiu, sunt anchetaţi pentru furt, după ce poliţiştii au găsit la ei 4 biciclete date dispărute săptămâna trecută din municipiul Salonta.
Bicicletele au fost găsite vinerea trecută, în timpul unei acţiuni organizate de poliţiştii Compartimentului de Investigaţii Criminale din Salonta împreună cu colegii lor de la Postul de Poliţie Ciumeghiu.
"În cadrul acţiunii au fost identificaţi doi minori localnici de 14 şi 13 ani, bănuiţi că în perioada 15 – 17 mai, ar fi sustras 4 biciclete de pe raza municipiului Salonta. Poliţiştii au recuperat toate cele patru biciclete sustrase şi le-au restituit proprietarilor", a declarat, luni, ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău.
Poliţiştii Postului de Poliţie Ciumeghiu continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză.