După faptă şi răsplată. Cursanţii MC Elite Academy din Oradea au fost premiaţi de Călina Mitra, iniţiatoarea proiectului, în cadrul unei serbări care a marcat finalul Modulului 1, care a cuprins cursuri de modelling, dezvoltare personală, actorie, dans, precum şi diferite activităţi, printre care apariţii TV şi acte de voluntariat. Activitatea MC Elite Academy nu se opreşte aici, căci din iulie începe o şcoală de vară pentru copii cu vârste între 4 şi 15 ani. 

La micile ecrane

Serbarea a avut loc luni în sala Grand'Or Deluxe din centrul Oradiei, publicul fiind format din părinţii şi apropiaţii micuţelor vedete. În cadrul evenimentului, copiii şi adolescenţii care au absolvit cursul MC Elite Academy au fost în centrul atenţiei, prezentând colecţii semnate de Fya România şi de Diana Bartof, iar două dintre absolvente au avut şi un moment de dans.

Momentul cel mai apreciat a fost, însă, acela în care Călina Mitra, tânăra orădeancă din spatele proiectului MC Elite Academy, i-a premiat cu diplome şi cadouri pe cursanţi, subliniind în cazul fiecăruia progresul şi realizările de pe parcursul activităţilor. 

Pe lângă cursurile de modelling, actorie, dans, dezvoltare personală, copiii au participat şi la emisiuni TV la Antena 1, Kanal D şi Metropola TV, cu prezentări de modă, inclusiv de costume tradiţionale. 

Fără emoţii

Una dintre micile vedete ale MC Elite Academy este Carina Sala (13 ani), care, dezinvoltă şi implicată, a fost aleasă să apară la emisiunea "Neaţa cu Răzvan şi Dani", într-o prezentare de modă, alături de alţi copii şi adolescenţi din ţară. Carina spune că îi plac toate activităţile din cadrul academiei, inclusiv cele de voluntariat la centre pentru vârstnici şi copii defavorizaţi.

Pasionată de modelling, dans şi vlogging, Carina crede că MC Elite Academy a învăţat-o lucruri noi şi a ajutat-o să se dezvolte. "Doamna psiholog Daniela Lofler ne-a învăţat cum să ne controlăm emoţiile, cum să respirăm corect... Avem un exerciţiu numit «Steluţa Norocoasă». Când păşim în ea, suntem încrezători în noi şi uităm de emoţii", spune adolescenta. 

O vară plină

Activităţile echipei MC Elite Academy continuă şi pe parcursul lunilor iulie, august, precum şi la început de septembrie, cu o şcoală de vară menită pe de o parte să aprofundeze cunoştinţele şi deprinderile cursanţilor, iar pe de alta să-i familiarizeze pe cursanţii noi cu activităţile din cadrul cursurilor. 

Se vor ţine, aşadar, ore de modelling, actorie (dicţie, pregătirea unui rol, interacţiune cu camerele), dezvoltare personală (depăşirea emoţiilor) şi dans. De asemenea, micuţii se vor pregăti pentru a apărea în emisiuni TV la malul mării şi într-un spectacol pe scena Teatrului Regina Maria. 

Înscrierile pentru şcoala de vară MC Elite Academy sunt deschise copiilor cu vârste între 4 şi 15 ani, băieţi şi fete, toate detaliile putând fi obţinute la numărul de telefon 0733.404.894. Locurile sunt limitate. 

(advertorial)