Consiliul Județean Bihor vrea să cumpere microbuze electrice pentru transportul elevilor din județ, cu bani de la Administrația Fondului pentru Mediu.

Instituția va depune o cerere de finanțare, iar valoarea maximă eligibilă este de 25 de milioane de lei, ceea ce ar însemna, potrivit CJ, că ar putea fi achiziționate 22 de microbuze. 

Inițiativa a fost aprobată miercuri, într-o ședință online a aleșilor județeni. Proiectul va fi depus vineri, 8 septembrie, în cadrul programului „Microbuze pentru de elevi”, derulat de AFM.

„Încercăm să accesăm, împreună cu primăriile din județul Bihor, și această axă de finanțare, pe lângă microbuzele pe care le pune la dispoziție Ministerul Educației, astfel încât să asigurăm accesul la educație pentru copiii aflați în zonele rurale, unde densitatea populației este redusă”, a spus președintele CJ, Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, pe 25 august, Consiliul Județean Bihor a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Educației pentru achiziționarea unor microbuze electrice pentru elevii din județ, cu prilejul vizitei în Oradea a doamnei ministru Ligia Deca.

Valoarea totală a acelui contract este de 35,9 milioane de lei cu TVA inclus. În perioada următoare, va fi demarată procedura de licitație, pentru a fi cumpărate peste 30 de microbuze. Fondurile vor fi alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.