În cadrul Campionatului Național de Lupte pe Plajă – Proba de Aptitudini Specifice pentru categoria U11, desfășurat la Costinești, delegația orădeană a Clubului Sportiv Școala de Lupte „Ștefan Rusu” a obținut rezultate remarcabile, care „confirmă nivelul ridicat de pregătire al sportivilor noștri”, după cum transmite clubul orădean.
Performerul delegației a fost Dominic Ghiuro, cel care a cucerit titlul de campion național la categoria 32 kg, categorie extrem de disputată, ce a reunit 50 de participanți. Dominic a reușit să câștige toate cele cinci circuite, „demonstrând forță, coordonare și rezistență fizică de excepție”, după cum mai transmite clubul bihorean. În finala probei, el l-a învins clar pe reprezentantul clubului Rapid, confirmând forma sportivă excelentă.
Tot pe podium a urcat și Andrei Biriș, care a cucerit medalia de bronz în cadrul categoriei 28 kg, categorie în care au concurat 33 de sportivi.
„La prima sa participare într-o astfel de competiție de aptitudini fizice, Andrei a demonstrat ambiție și potențial, reușind o clasare pe podium ce anunță un viitor promițător”, precizează cei din cadrul conducerii Școlii de Lupte „Ștefan Rusu” Oradea.
O evoluție solidă a avut și Harris Sabău, care a câștigat două circuite și „a demonstrat calități excelente”, fiind învins la limită în faza sferturilor de finală.
În competiție au mai luptat cu determinare și sportivii Casian Pop, Popa Darian, Miriam Sara Pelean, Ghiuro Matei și Popa Bogdan, care, deși au fost eliminați în primul tur, și-au testat limitele și au acumulat experiență valoroasă pentru viitoarele întreceri.
Ce a presupus Proba de Aptitudini Specifice?
Proba a fost compusă dintr-un traseu aplicativ complex de 75 metri, gândit special pentru testarea calităților esențiale în lupta sportivă:
– 10 m – Alergare
– 10 m – Deplasare târâș pe abdomen
– 15 m – Rostogoliri înainte (5 repetări)
– 5 m – Trecere greutate peste ladă (10 repetări) + Obstacol de trecut pe sub ladă
– 5 m – Sărituri peste ladă (10 repetări)
– 15 m – Transport greutate în brațe cu priza la piept
– 5 m – Zonă de tampon pentru eliberarea greutății
– 10 m – Tracțiune cu frânghie și alergare (trage frânghia 10 m, apoi alergare spre linia de finish).
Traseul a fost menit să evidențieze forța, rezistența, mobilitatea, coordonarea și anduranța fiecărui sportiv, în condiții provocatoare, pe nisipul fierbinte al litoralului românesc.
Delegația orădeană a fost coordonată de vicepreședintele clubului, George Ghiuro, iar din echipa tehnică a făcut parte antrenorul delegat Vlad Toia, susținut de antrenorii Gheorghe Păduraru și Adrian Roșca, care „contribuie constant la formarea unor luptători redutabili în cadrul clubului”, după cum mai precizează conducerea CS Școala de Lupte „Ștefan Rusu”.
„Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor pentru implicare, determinare și rezultate! Munca, disciplina și pasiunea pentru acest sport nobil își arată roadele – Școala de Lupte «Ștefan Rusu» continuă să crească campioni!”, se mai arată în comunicatul clubului orădean.