Zece migranți au fost prinși de polițiștii de frontieră în gara Episcopia Bihor, joi, în timp ce încercau să treacă ilegal granița cu Ungaria, ascunși în semiremorca unui tren de marfă.

Conform unui comunicat de presă transmis vineri de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, este vorba despre zece cetăţeni străini, două femei şi opt bărbaţi, din Nepal, Sri Lanka, Pakistan, şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 24 şi 39 de ani. 

Cele zece persoane erau ascunse semiremorca unui vagon tip platformă al unui tren de marfă care circula pe ruta România - Germania şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos în ţări din vestul Europei.

"Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun", arată comunicatul ITPF.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!