La doi ani după ce a organizat un eveniment similar la Bucureşti, Asociaţia George Ogăraru, condusă de fostul fotbalist emblematic al Stelei de acum un deceniu şi de soţia sa, Andreea, a pregătit pentru prima oară în Oradea natală a celui mai bun prieten al său, Mihai Neşu, un spectacol sportiv – de fapt mult mai mult decât sportiv – intitulat "Uniţi pentru Mihai", menit să îl ajute pe fostul jucător ţintuit în scaunul cu rotile să depăşească dificultăţile prin care trece de la tragicul accident produs acum şapte ani la antrenamentul echipei sale din Olanda, FC Utrecht.

În preambulul evenimentului la care sunt aşteptaţi să participe circa 10.000 de orădeni şi nu numai, o întreagă pleiadă de fotbalişti aflaţi în activitate sau retraşi, din trei generaţii, s-au reunit pentru a transmite comunităţii din Oradea şi, de fapt, din întreaga ţară, un mesaj de solidaritate.

Emoţii la revedere

Sâmbătă dimineaţă, Mihai Neşu şi-a aşteptat prietenii, ce urmau să susţină o conferinţă de presă la hotelul deţinut de orădeanul Claudiu Keşeru, plin de emoţii. În timp ce jurnaliştii soseau la faţa locului, Mihai era protagonistul unui interviu luat de fostul mare portar Bogdan Stelea şi de Miţă de la Bere Gratis.

Răspunzând, printre altele, unei întrebări vechi de când lumea, Mihai a descris prietenia simplu, dar cuprinzător: "Prietenia este acea senzaţie pe care o ai, când te revezi cu oameni pe care nu i-ai văzut de câţiva ani, că ultima oară te-ai întâlnit cu ei în urmă cu cinci minute".

Lot de aur

Pe când reporterii încă îşi aranjau cablurile în sala de conferinţe, în parcarea hotelului a ajuns autocarul ce a adus o parte dintre invitaţii speciali ai evenimentului programat după-amiază, cu toţii echipaţi în tricouri galbene inscripţionate cu marca evenimentului.

Rând pe rând, "Regele" Gheorghe Hagi, "Baciul" Gică Popescu, "Kaiserul" Ionuţ Lupescu, "Cobra" Adrian Ilie, Mirel Rădoi, Costel Gâlcă, Dorin Goian, Cosmin Vâtcă, Răzvan Marin, Claudiu Micovschi, Ovidiu Hoban au luat loc alături de Mihai şi de George Ogăraru pentru a răspunde curiozităţii jurnaliştilor.

"Un exemplu pentru întreaga lume"

"Cel mai frumos lucru în această dimineaţă este că nu mai avem loc la această masă, că s-au strâns atât de mulţi oameni. Mihai Neşu a devenit un exemplu nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume, pentru că deşi el însuşi are nevoie de ajutor îi ajută pe alţii. Arătăm o faţă frumoasă, că în această zi s-au reunit nume mari pentru Mihai", a spus Miţă de la Bere Gratis, înainte de a-l lăsa pe "eroul" zilei să-şi împărtăşească gândurile.

"Este foarte emoţionant. Nu mi-am închipuit niciodată că voi sta la masă cu atâţia mari fotbalişti. Le mulţumesc tuturor că şi-au rupt din timpul lor şi au venit azi aici", a spus Mihai, completat de cel mai apropiat şi devotat prieten, George Ogăraru: "Sperăm să fie un început şi dorim să repetăm din doi în doi ani acest eveniment la Oradea. Am văzut în aceste zile cât de susţinut este el aici".

Hagi: "Viaţa e o luptă"

Poate cei mai îndrăgiţi fotbalişti ai Generaţiei de Aur, Hagi şi Gică Popescu, şi-au exprimat speranţa că voinţa, caracterul şi faptele lui Mihai ar putea inspira chiar şi societatea românească, atât de văduvită în ultimii ani de modele de urmat.

"Este un lucru important că lumea fotbalului îşi arată azi şi faţa umană, care din păcate în ultimii ani nu a fost scoasă prea mult în evidenţă", a spus Gică Popescu, a cărui idee a fost "finalizată", ca odinioară pe teren, de Hagi: "Viaţa e o luptă, şi ce ne arată nouă Mihai este că totul stă în puterea noastră. Omul acesta este puternic, ne arată că are o putere mentală şi resurse nebănuite, ne arată ce înseamnă să lupţi pentru viaţă".

Gică Hagi a anunţat pe neaşteptate că, pentru a da el însuşi un exemplu, a decis ca Viitorul Constanţa, clubul pe care l-a întemeiat, să aibă de acum un parteneriat cu Fundaţia Mihai Neşu, care a înfiinţat şi administrează la Oradea Centrul Sf. Nectarie, destinat copiilor cu dizabilităţi: "Bravo lui, pentru că are puterea să creeze ceva şi pentru ceilalţi, să-i ajute, să-i sprijine, dincolo de problemele pe care le are el. Viitorul, de acum, o să încerce să fie un partener cu Fundaţia Mihai Neşu, s-o ajutăm an de an cu ce putem".

Îndemn pentru autorităţi

La rându-i, Ionuţ Lupescu a afirmat că în urmă cu o lună şi jumătate, când se afla la Oradea, a vizitat centrul înfiinţat de Mihai Neşu, fiind impresionat de ce se face acolo, şi a îndemnat atât autorităţile locale, cât şi pe cele naţionale, să ia exemplu şi să sprijine nu doar această fundaţie, ci şi altele care au acelaşi scop, ajutorarea copiilor cu dizabilităţi.

"Am văzut ce face Fundaţia acolo, în sediul ei, cum vin zeci de copii mici cu dizabilităţi la tratament în fiecare zi, şi cred că ar trebuie sprijinită foarte mult. Mi-aş dori ca şi dvs, presa, să promovaţi ce face Mihai, iar autorităţile locale şi naţionale să sprijine acest proiect. Vreau să văd că şi la noi oamenii care au puterea să se gândească şi la aceste lucruri", a spus Lupescu, înainte ca toţi cei prezenţi, inclusiv personalul localului, să facă o mulţime de fotografii de grup în amintirea evenimentului.

"Triunghiularul" solidarităţii

Sâmbătă după-amiază, cu începere de la ora 16.00 (dar, atenţie, accesul în tribune va începe cu două ore mai devreme), pe Stadionul Municipal Iuliu Bodola sunt aşteptaţi 47 mari fotbalişti din trei generaţii, constituiţi în tot atâtea echipe – "Naţionala României", "UEFAntasticii Steaua" şi "Prietenii Mihai Neşu" – ce vor juca în sistem "fiecare cu fiecare" în cadrul evenimentului "Uniţi pentru Mihai".

Pentru "Naţionala României" vor juca între alţii Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Lucian Sânmărtean, pentru "UEFAntasticii Steaua" vor evolua Mirel Rădoi, George Ogăraru, Florin Lovin, Petre Marin şi Gabriel Boştină, în timp ce pentru echipa "Prietenii Mihai Neşu" vor intra pe teren Dries Mertens (fotbalist la Napoli, fost jucător la FC Utrecht, coechipier cu Neşu), Claudiu Keşeru, Ovidiu Hoban, Cosmin Vâtcă şi George Puşcaş.

Scopul evenimentului este ca sumele adunate din încasări să fie oferite lui Mihai Neşu, pentru a acoperi o parte din costurile îngrijirii sale medicale, în condiţiile în care acesta, la rându-i, ajută prin fundaţia sa zeci de copii cu dizabilităţi din Oradea. Evenimentul va fi transmis în direct de Digi Sport 1.