A fost suficient un zvon cum că statuia lui Mihai Viteazul va fi mutată în parcul Olosig ca celulele de vătraşi şi de militari în eternă retragere să reacţioneze.
Prin anii '90 exista o mică, dar foarte vioaie mişcare monarhistă, care dorea reamplasarea în centrul oraşului a statuii regelui Ferdinand Întregitorul. Republicanii Garnizoanei Oradea au decis însă, iute şi degrabă, să amplaseze o statuie care avea un singur scop: să ţină locul ocupat.
S-a nimerit să fie un Mihai Viteazul rămas pe stoc de la ceva concursuri gen Cântarea României, dar tot atât de bine putea fi amplasată bunica lui Tudor Vladimirescu călare pe o capră de tăiat lemne. Orice, numai Regele nu!
Bunii români cu caschetă spun că au dat bani din propriile buzunare pentru măreaţa lucrare, aşa că nu poate fi mutată. Dar în artă bunele intenţii nu ţin loc de simţ estetic, aşa că eu nu cred în gusturile unor colonei care şi-au desăvârşit cunoştinţele în sculptură la cultura porumbului.
Ca mari patrioţi, apeviştii ar trebui să fie bucuroşi că prin plecarea lui Mihai Viteazul se mai românizează un nume din cartierul Rogerius, pentru că în urechile cazone Olosig sună oricum ca dracu'.
Problema nu este domnitorul Mihai, ci calitatea slabă a grupului statuar, cocoţat pe un soclu de toată jena. Cred că în Oradea nu trebuie să existe statui româneşti sau ugureşti, ci doar statui frumoase.