Săptămâna viitoare, elevii vor face şcoală în afara şcolii. Între 2 şi 6 aprilie, dascălii sunt obligaţi, în cadrul programului "Şcoala altfel", să facă acţiuni non-formale cu elevii. În aceste acţiuni, şcolile îşi stabilesc ca parteneri instituţii publice, firme sau ONG-uri.

Scopul programului "Şcoala altfel" este de a implica elevii şi a cadrele didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale şcolarilor, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate în contexte nonformale.

O gazdă a elevilor orădeni va fi, săptămâna viitoare, Primăria Oradea, care, în parteneriat cu Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, va organiza în spaţiul orologiului din Turnul Primăriei întâlniri între istorici şi elevi, intitulate "Ora de istorie despre oraşul Oradea".

Lecţiile de istorie, la care s-au înscris 820 de elevi de la 15 şcoli orădene, vor fi susţinute de istoricul Ramona Novicov şi specialistul Geza Dukret. Tariful pentru biletul de acces în Turnul Primăriei a fost redus pentru această perioadă la 1 leu pe vizitator.

În paralel, va fi continuat programul "Porţi deschise la Primăria Oradea" atât pentru cei care participă la lecţiile de istorice din turn, cât şi alţi vizitatori. Pentru a evita intercalarea mai multor grupuri, vizitele se pot face după o prealabilă programare la numărul de telefon 0731/212.284, persoană de contact Camelia Matei.

Tot săptămâna viitoare, şcolile pot organiza vizite în Cetatea Oradea, unde istorici şi arheologi precum Nadon Mihalka şi Kitti Porstner vor prezenta unor artefacte.

Totodată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a anunţat că organizează, săptămâna viitoare, evenimente special pentru elevi. Sub deviza "Să învăţăm să ne protejăm", 2.200 de preşcolari şi elevi din întreg judeţul vor învăţa cum să prevină producerea unor evenimente nefericite, cum să supravieţuiască în cazul producerii unor situaţii de urgenţă şi în acelaşi timp, ce înseamnă pentru salvatori să trăiască bucuria salvării vieţilor oamenilor aflaţi în situaţii limită.

Pompierii îi vor învăţa pe şcolari cum să-şi învingă frica în situaţii de urgenţă, dar şi măsuri de prim ajutor în cazul unor tăieturi, arsuri ori sufocare.