De 1 Decembrie rămân acasă numai friguroşii! Mii de orădeni, majoritatea tineri şi foarte tineri, au participat luni dimineaţă la festivităţile de ziua naţională organizate de Instituţia Prefectului în faţa statuii voievodului Mihai Viteazul din Piaţa Unirii. Mulţimea adunată de-a lungul şoselei care străbate piaţa a blocat circulaţia încă de dinainte de ora 10, sub atenta supraveghere a forţelor de ordine, motivate de prezenţa şefilor de la judeţ şi comandanţilor de unităţi.

Mii de orădeni (peste 2.000, după estimările jurnaliştilor, şi "aproape 12.000" după cele prea optimiste ale jandarmilor), s-au adunat în centrul oraşului, pe o ploaie măruntă şi rece, pentru depunerea de coroane urmată de mult aşteptatul "Uite mamă, trec soldaţii!" şi ciolaniada de rigoare. Veniţi din toate colţurile oraşului, participanţii la eveniment şi-au purtat cu mândrie cocardele de prins în piept şi tricolorul cu Selgros distribuit gratuit.

Defilare de provincie

Fugiţi din faţa televizorului pentru spectacol live al popimii cu "Te Deumul", al funcţionărimii cu coroane şi al jupânilor de instituţii porniţi deja cu "La mulţi ani-ul" printre politrucii sobri să dea bine la televizor, civilii ţopăie de pe un picior pe altul în aşteptarea defilării a ceea ce a mai lăsat în urmă armata română după trecerea Carpaţilor.

Prunci cu ochii cât cepele sug cuminţi acadele tricolore vândute de la taraba de diabet patriotic din staţia de tramvai, tineri cu şepcile trase pe ochi şi-au luat deja "virgacs" pentru prietene sau neveste după obiceiul românesc de Miculaş, iar bătrâneii ţin sub braţ, protector, cutii de margarină pentru "păsula" de după.

Parada bugetarilor scoşi cu arcanul din tihna mini-vacanţei din weekend şi discursurile plate ale politrucilor care au reuşit să scobească de sens mândria de a fi român sunt trecute însă cu vederea la apariţia militarilor.

Defilarea gărzii de onoare, urmată de trupele Garnizoanei Oradea cu arme, câini şi maşini trezeşte în mulţime un fior patriotic sincer şi profund ca la un meci al naţionalei. Cei mai aplaudaţi sunt "cagulaţii" de la Poliţie şi portocalii de SMURD.

Şi totuşi, cea mai simpatizată "tehnică de luptă" este bucătăria de campanie a popotei ofiţerilor. "Lasă şefu', oala aici!", strigă un bărbat din mulţime.

Poftă bună, România!

De altfel, în nici 3 minute de la încheierea festivităţilor, piaţa s-a golit de mulţime ca la un raid aerian, revărsându-se peste parcarea din spatele statuii lui Mihai Eminescu, unde circa 900 de orădeni stăteau la coadă de mai bine de o oră aşteptând să se înceapă împărţeala tradiţionalei fasole cu ciolan.

Jandarmi în uniformă au înconjurat cu gărduleţe de fier cele două corturi militare din care se împart caserolele cu mâncare. Fasolea aburindă atrage mulţimea ca un magnet. Tineri şi bătrâni se împing, vociferează, comentează. Culmea, toţi sunt nemulţumiţi: că e prea lungă coada, că e prea rar ciolanul, că e prea lent soldatul de la polonic şi câte şi mai câte.

"Vezi, fraiere, că ne-am pus la coada greşită. Asta e pe bani!", îi spune un bărbat ortacului său. Cei doi ies din mulţime vizibil iritaţi, dar nu se mai aşează la rând. Coada la fasolea "gratis" e lungă de peste 50 de metri. Ca să nu se lase cu busculade, jandarmii au blocat accesul la cort cu un gard metalic şi lasă să intre câte zece persoane, pe cum se goleşte spaţiul din faţa oalelor gigant.

Excepţie fac doar copiii mici şi femeile cu cărucioare. "Hai, copile, intră o dată!", îi spune jandarmul unui pruncuţ înfofolit în fâş. Micuţul ezită timid, dar până la urmă intră peste rând.

Tupeişti de toate vârstele, aliniaţi de-a lungul gardului îşi forţează norocul. "Păi, lasă-mă şefu' că-s şi eu cu ăla pe care-l serveşte amu", spune obraznic un nebărbierit. Bărbatul vociferează, se agită, dă din mâini nemulţumit până reuşeşte să scoată din sărite oamenii de ordine. "Vezi, să nu te "servesc" eu acuma. Du-te la coadă, ca toată lumea", îi spune printre dinţi un jandarm.

Bărbatul se dă bătut. Decât să se pună la coadă mai bine îşi pune pofta în cui. Se pierde în mulţime dând din mâini. Ici şi acolo, cei mai norocoşi şi răbdători ies de după gard cu caserole în mâini. Prea puţini stau să mănânce pe ploaie la mesele întinse în parcare. Îşi duc fasolea acasă să savureze în linişte aroma cărnoasă a zilei naţionale. Poftă bună, România, oriunde te-ai afla!