Membrii Fundaţiei de Scleroză Multiplă MS Bihor s-au bucurat de oaspeţi. O delegaţie de reprezentanţi ai Insulei Man (Insulele Britanice) condusă de ministrul Afacerilor Interne, Juan Watterson, a vizitat sâmbătă dimineaţă centrul de zi al organizaţiei situat în strada Buzăului 2.
Din delegaţie au mai făcut parte Clin Leather, comisar pentru Castletown, funcţie echivalentă celei de primar, colega acestuia Vanda Bridson şi Jamie Kirkham, şef de promoţie la Colegiul "King William", instituţie şcolară care a sprijinit în anii '90 cu fonduri şi voluntari prima renovare a centrului de zi.
Vizitatorii au făcut un tur al centrului de zi sub îndrumarea directorului Fundaţiei pentru Scleroză Multiplă, Laurenţiu Lazăr, asistat de profesorii Rosa şi Doug Drown, de colaboratori apropiaţi ai orădenilor şi directori ai Fundaţiei Ro-Man-Aid care, cu sprijinul Guvernului Insulei Man, a suportat ani de zile costurile de funcţionare ale centrului şi Societăţii de Scleroză Multiplă din România.
Conştienţi de modul în care a arătat anterior Centrul de zi, vizitatorii s-au arătat încântaţi de progresele făcute şi dotările de care se bucură acesta în urma reabilitării din fonduri europene derulate cu ajutorul municipalităţii în perioada anilor 2010-2012.
Ministrul Juan Watterson a fost plăcut surprins de munca depusă de voluntarii centrului. "Faceţi o treabă bună", a spus acesta în timpul vizitei. Watterson a apreciat dotările centrului, dedicaţia de care dă dovadă personalul centrului şi a fost foarte surprins de resursele limitate cu care reuşeşte să funcţioneze acesta.
"Contabil de meserie, domnul Juan Watterson a fost foarte mirat de faptul că doar cu banii foarte puţini proveniţi din donaţii şi valorificarea produselor făcute de membrii fundaţiei se poate gestiona un centru de zi ca acesta", a povestit Laurenţiu Lazăr, preşedintele Fundaţiei de Scleroză Multiplă Bihor.
În prezent, centrul de zi administrat de Asociaţia Filantropia Oradea asigură servicii integrate unui număr de peste 50 de persoane pe zi, iar alte 50 de persoane beneficiază de asistenţă la domiciliu.
Persoanele cu scleroză multiplă şi alte boli neurologice beneficiază în cadrul centrului de servicii de recuperare, inclusiv fizioterapie, consiliere psihologică individuală şi de grup, activităţi de ergoterapie, de socializare, activităţi recreative, cursuri de formare profesională, facilitarea angajării şi asistare la locul de muncă, servirea mesei de prânz şi altele.