Mult mai contagioasă, varianta Omicron a virusului Sars-Cov-2 se răspândește ușor, iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, crede că „este aproape imposibil” ca o persoană să nu se infecteze, indiferent dacă este sau nu vaccinată.

„La gradul de transmisibilitate al acestei tulpini Omicron, este aproape imposibil, vă spun, este aproape imposibil să nu te infectezi. Gândiţi-vă că se infectează persoane vaccinate şi persoane nevaccinate. Noi nu am avut niciun fel de informaţii despre acest virus. El a venit pe un teren, şi asta este problema acestui virus, a venit pe un teren imunologic, dacă vreţi, virgin, în care nu aveam niciun fel de reactivitate. Între timp, avem, pentru că sunt multe persoane care s-au îmbolnăvit inaparent”, a declarat Rafila la PrimaTV, citat de G4media.ro.

Ministrul a mai spus că, cel mai probabil, în jurul datei de 10-15 februarie în România se va atinge un maxim al numărului de cazuri. „Valurile cu creştere rapidă au, de obicei, şi o scădere rapidă. Opinia mea este că undeva în jurul datei de 10-15 februarie vom atinge acest maxim al numărului de cazuri. Un lucru e important însă şi e bine să-l înţelegem: rata de reproducere a acestei infecţii a scăzut, maxima a fost în prima săptămână de după sărbători. În prima săptămână din ianuarie am avut o rată de reproducere de 1,87 – adică o persoană infectată îmbolnăvea aproape alte două persoane – acum avem 1,25 şi în ultimele opt-nouă zile am avut o scădere progresivă de la 1,87 la 1,25”, a explicat Rafila.

Fără restricții în călătorii

Pe de altă parte, la nivel global, se fac recomandări interesante. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că interdicţiile generale de călătorie şi obligativitatea vaccinării pentru cei care trec frontierele nu au eficienţă în “suprimarea propagării internaţionale” a coronavirusului, scrie news.ro, citând Le Figaro.

Drept urmare, Comitetul de Urgență al OMS recomandă “ridicarea sau relaxarea interdicţiilor legate de călătorii, pentru că acestea nu oferă o valoare adăugată şi contribuie în continuare la stresul social şi economic trăit de state”. Măsurile legate de călătorii (măşti, testare, izolare/carantină, vaccinare) ar trebui să se bazeze pe evaluările riscurilor şi trebuie să se evite o povară financiară pe umerii celor care călătoresc.

Ţări ca Australia sau Noua Zeelandă sunt închise tuturor turiştilor în prezent, iar SUA şi Finlanda sunt inaccesibile turiştilor nevaccinaţi.

Organizaţia a transmis că solicitarea dovezii vaccinării pentru călători este o măsură excesivă, mai ales având în vedere accesul global limitat şi distribuirea inechitabilă a vaccinurilor împotriva Covid-19.