Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a creat panică în toată țara după ce i-a încurajat pe cetățenii cu vârste sub 40 de ani să-și ridice „cât mai repede” pastilele de iod, care ar urma să fie folosite în cazul unui incident nuclear.

După afirmațiile ministrului, medicii de familie au fost asaltați de telefoane din partea pacienților speriați. Raluca Zoițanu, președintele Federației Asociațiilor medicilor de familie, a declarat că această situație a fost creată deoarece „mesajul a fost foarte prost”. 

Panică!

„Distribuția pastilelor de iodură de potasiu este perfect funcțională, îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reușit să-l punem la punct. Este o cerere mai mare, mai mică, nu știu acum să vă spun, pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina e posibil ca cererea să crească dar, repet, medicii de familie trebuie să elibere prescripție acestor pacienți care au dreptul să primească micro-comprimatele de iodură de potasiu”, a declarat Alexandru Rafila, luni, la finalul unei conferințe de presă ce a vizat alte teme. 

La final, Rafila a fost întrebat de un jurnalist despre stadiul distribuirii pastilelor cu iod, iar ministrul a ales un mesaj panicard, care a creat efecte imediat. 

În doar câteva ore, numeroase persoane au început să-și sune medicii de familie pentru a cere rețetele, speriați de declarațiile lui Alexandru Rafila, care pe alte subiecte se exprimă, de regulă, rezervat și calm. Și medicii de familie din Bihor au primit numeroase telefoane de la pacienți care cereau rețeta pentru iod sau, unii mai puțin informați, chiar medicamentele.

„Nu poți să pronunți cuvântul «urgent» iodură de potasiu când de două zile suntem speriați în legătură cu ce se întâmplă la Zaporojie, la centrala nucleară. Au început să sune telefoanele tuturor medicilor de familie din țară să ceară pastilele de iodură de potasiu. Ăsta a fost mesajul pe care l-a înțeles toată populația, că acum, urgent, trebuie să meargă la medicul de familie să ia pastilele, ba unii au înțeles că trebuie să le și înghită. Personal, am avut o singură cerere din iunie și până acum, iar acum deja am programați aproape toată săptămâna pentru aceste rețete”, a declarat Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, la Europa FM.

Zoițanu a mai spus că declarația ministrului a fost „iresponsabilă”, a dus la panică, iar mesajul - „foarte prost”. 

Pe WhatsApp

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a transmis și un comunicat oficial prin care le precizează pacienților că rețeta pentru iodură de potasiu nu va putea fi eliberată imediat pentru toți. 
 
„Având în vedere anunţul ministrului Sănătăţii cu privire la prezentarea imediată a persoanelor eligibile cu vârsta de sub 40 de ani la medicul de familie, pentru eliberarea prescripţiei cu iodură de potasiu, aducem la cunoştinţă pacienţilor cu probleme de sănătate curente că este posibil să aştepte câteva zile sau săptămâni până vor putea obţine o programare pentru o consultaţie la medicul de familie. Au prioritate urgenţele medico-chirurgicale şi, conform indicaţiilor ministrului Sănătăţii de astăzi, persoanele sănătoase cu vârsta sub 40 de ani care doresc reţeta pentru iodura de potasiu, pe care o vor ridica ulterior din cele 2500 de farmacii din lista afişată pe site-ul ministerului”, au precizat reprezentanții medicilor de familie, citați de G4Media.ro. 

”Atenţionăm că reţetele nu pot fi trimise pe Whatsapp, e-mail, fiind necesară prezenţa fizică la cabinet. Semnalăm că şi Sistemul Informatic Unic Integrat al CNAS funcţionează cu întreruperi de astăzi dimineaţă, astfel încât pot să apară întârzieri şi pentru consultaţiile programate. Ne cerem scuze pacienţilor noştri pentru situaţia în care am fost puşi din nou de ministrul Sănătăţii”, se arată în document. 

În 2.500 de farmacii din țară

După ce isteria a fost pornită, Alexandru Rafila a trimis, printr-un comunicat oficial de la Ministerul Sănătății, că pastilele de iod se iau doar în cazul unui incident nuclear și că sunt 2.500 de farmacii în întreaga țară care le distribuie gratuit.

„Pentru o corectă informare a populației, Ministerul Sănătății revine cu următoarele precizări: 1. Distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face în scopul administrării la populația de până în 40 de ani NUMAI în caz de expunere după un incident nuclear. Este contraindicată administrarea preventivă a comprimatelor. 2. Încă de la începutul conflictului din Ucraina, Ministerul Sănătății s-a preocupat de procurarea pastilelor de iod și a inițiat o campanie de informare a populației referitoare la modul de utilizare a acestora. Distribuția către populație se face în mod gratuit pe baza prescripției eliberate de către medicul de familie. Aceasta nu este o noutate, ordinul de ministru care reglementează activitatea este în vigoare încă din 23 iunie 2022. Pastilele de iod se eliberează în peste 2.500 de farmacii, lista acestora regăsindu-se pe site-ul Ministerului Sănătății”. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!