Consilierii judeţeni de toate culorile politice au decis miercuri, cu unanimitate de voturi, numirea fostului jurnalist Mircea Jacan în funcţia de manager interimar al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Tradiţiilor Populare şi, implicit, suspendarea sa din funcţia publică de consilier gradul I la Serviciul Relaţii cu Publicul al CJ.

Jacan exercita şi până acum atribuţiile de manager, prin delegare, din octombrie 2013, după ce managerul numit anul trecut prin concurs, Adrian Dume, a fost reţinut de DNA şi apoi arestat sub acuza că ar fi aprobat plata unor spectacole care în realitate nu ar fi avut loc.

Conform legii, Mircea Jacan va fi manager interimar "până la revenirea pe post a titularului", în cazul în care acesta ar fi achitat de instanţele judecătoreşti, sau până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului.

Diferenţa între lunile când a condus CJCPCT prin delegare de atribuţii şi perioada când va administra această instituţie ca manager interimar este că în această perioadă Jacan va avea şi dreptul de a fi remunerat pe măsura muncii sale.

De asemenea, conducerea CJ a motivat propunerea numirii lui Jacan şi prin faptul că este necesară "asigurarea unui cadru funcţional instituţiei astfel încât activitatea acesteia să se desfăşoare în bune condiţii şi la timp". Altfel spus, în acest timp Jacan nu va mai fi nevoit să îşi îndeplinească şi atribuţiile de funcţionar al CJ la Serviciul Relaţii cu Publicul, putându-se ocupa exclusiv de activitatea CJCPCT.