Ați fost viceprimar al Oradiei în perioada 2012-2020, iar din 2020 ați devenit vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, în echipa lui Ilie Bolojan. Cum a fost trecerea de la gestionarea unui oraș la un județ?

Din perspectiva proiectelor de care mă ocup, nu a fost o schimbare mare. La ambele instituții am fost și sunt responsabil de Direcția Tehnică și de Fondurile Europene. La Primăria Oradea am coordonat investiţiile mari în termoficare, pasajele peste centură, drumul expres, Aquaparcul, piaţa Rogerius şi multe altele. În această perioadă, Oradea a ajuns pe primul loc în România în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene. Prin poziția pe care o ocup la Consiliul Județean Bihor am avut oportunitatea în ultimii 4 ani să redescopăr județul și bogățiile noastre pe care trebuie să le punem în valoare.

Care sunt cele mai mari investiții pe care le coordonați la Consiliul Județean Bihor?

În primul rând, trebuie spus că avem cel mai mare buget de investiții din istoria Consiliului Județean Bihor. În anul 2024 acesta se ridică la 2,5 miliarde de lei. De la preluarea mandatului de vicepreședinte gestionez proiectele ce țin de infrastructură, cele 7 centuri care se află în lucru: Aleșd, Beiuș, Sânmartin, Nojorid, Sântandrei, Oșorhei și Inelul Rutier Metropolitan, a doua centură a orașului Oradea. Practic, sunt 68 km noi de drum care vor ajuta la fluidizarea traficului în cele mai aglomerate zone din județ.

Totodată, sunt responsabil de proiectele de mediu. Anul acesta se va desfășura ediția a IV-a a proiectului ,,Luna curățeniei” prin care lucrăm la modificarea mentalității prin educație, astfel încât, treptat, să avem un județ mai curat. Consiliul Județean Bihor a încheiat parteneriate și cu primăriile pentru curățenia de pe marginea drumurilor județene. De asemenea, amenajăm 32 de Centre pentru depozitarea deșeurilor mari (CAV-uri), astfel încât fiecare bihorean să aibă în apropiere un loc pentru depozitarea deșeurilor din construcții, mobilă veche, etc.

Introducerea gazului în cât mai multe localități este o altă prioritate a noastră. Am sprijinit aproape jumătate din primăriile din județ să-și introducă sau să extindă rețelele de gaz, financiar și cu expertiză.

Spuneați de bogățiile județului pe care le-ați redescoperit. La ce vă referiți mai exact?

Dezvoltarea turismului în zona montană este o prioritate pentru noi. Amenajăm, cu fonduri europene, mai multe campinguri astfel încât iubitorii de natură să aibă parte de o experiență autentică, în spații amenajate corespunzător. Frumusețea zonei montane trebuie protejată și, în același timp, pusă în valoare. Totodată, am adoptat un regulament pe care l-am propus primăriilor, astfel încât cei care construiesc în zona montană să respecte specificul zonei, să folosească materiale naturale, piatră și lemn.

Bogățiile sunt reprezentate și de oamenii care duc mai departe tradițiile noastre. De doi an am organizat proiectele ,,Bihorul colindă” și ,,Lumină din lumină” - concerte de paște. În plus, ne cinstim valorile. În 2023 am organizat mai multe evenimente dedicate doamnei Florica Bradu, un adevărat simbol al portului și cântecelor noastre tradiționale.

Doamne ajută!

(advertorial PNL)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!