La doar trei zile după ce, prin demisia lui Ilie Bolojan, CJ Bihor a rămas fără președintele ales prin vot popular în luna iunie, aleșii bihorenilor l-au desemnat prin vot secret pe vicepreședintele Mircea Mălan să conducă administrația județeană, ca președinte interimar, până la organizarea unor alegeri parțiale anticipate.
Liberalul Mircea Mălan a fost votat unanim, fără să fi avut contracandidați din partea celorlalte partide din „parlamentul” județean, iar asta fiindcă potrivit legii președintele interimar se alege dintre vicepreședinți, UDMR dând semnalul că-și dorește să-i fie votat ulterior un vicepreședinte.
În unanimitate
Conform legii, după ce în 24 decembrie anul trecut președintele CJ Bihor Ilie Bolojan a demisionat din această funcție cu începere de la 1 ianuarie 2025, deoarece a fost ales senator în scrutinul legislativ din 24 noiembrie, administrația județeană va avea până la următoarele alegeri locale un președinte interimar ales dintre cei doi vicepreședinți, care să exercite atribuțiile funcției prezidențiale.
Horea Abrudan, în numele grupului de consilieri PNL, l-a propus pe vicepreședintele Mircea Mălan, celelalte grupuri nefăcând nicio propunere, fiindcă în această situație nici nu se puteau face alte propuneri decât dintre cei doi vicepreședinți, ambii liberali. De altfel, chiar dacă ar fi făcut, ilogic, o altă propunere, de pildă pe celălalt vice, Abrudan, acesta fi avut șanse mici să fie ales, din simplul motiv că grupul PNL numără 18 membri, pe când celelalte trei partide au doar 16 reprezentanți, iar liberalii l-au sprijinit pe Mălan.
Prin urmare, cei 33 de consilieri prezenți au primit un buletin de vot pe care figura doar numele lui Mircea Mălan, cu rubricile DA, NU și ABȚINERE. La numărarea sufragiilor, s-a constatat că Mălan a fost votat în unanimitate de toți cei 33 de consilieri.
„Voi rămâne un om normal care își face datoria”
Votarea a avut loc după ce demisionarul Ilie Bolojan a avut o scurtă intervenție online de la București, pentru a le mulțumi celor cu care a lucrat de-a lungul celor două mandate (acesta din urmă extrem de scurt, din cauza demisiei) de președinte al CJ Bihor.
„Se cuvine să aduc mulțumiri celor cu care am colaborat în Consiliul Județean Bihor pentru toate lucrurile pe care le-am realizat împreună și să vă asigur că și din această poziție în Senatul României voi face tot ce ține de mine să sprijin proiectele județului Bihor”, le-a spus Bolojan, urându-le succes consilierilor județeni.
După ce a fost validat ca președinte interimar, Mălan le-a mulțumit colegilor „pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o”, asigurându-i că „mă simt onorat de responsabilitatea pe care mi-ați încredințat-o” și că „voi rămâne un om normal care își face datoria”.
Prioritățile lui Mălan
De asemenea, noul președinte interimar a expus „direcțiile” pe care le va urma, la loc de frunte enunțând dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, aerian și feroviar, finalizarea parcurilor industriale a căror construire a început în județ, dezvoltarea integrată a turismului concomitent cu „protejarea frumuseților cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat”, precum și „păstrarea și promovarea obiceiurilor noastre strămoșești, dezvoltarea culturală, artistică și spirituală a celor care trăiesc în acest județ”.
„Toate aceste lucruri nu le poate face un singur om, de aceea vă asigur de toată colaborarea și onestitatea mea și că la conducerea Consiliului Județean suntem deschiși la orice idee care să facă să meargă înainte județul nostru”, a spus Mircea Mălan.
UDMR vrea vicepreședinte
Pentru a explica votul dat și de consilierii județeni ai UDMR în favoarea alegerii lui Mălan, lidera grupului acestui partid din CJ Bihor, Kéry Hajnal, a spus că „UDMR încearcă, a fost și va fi o voce a rațiunii și în Consiliul Județean Bihor, iar rațiunea a spus astăzi că trebuie să avem un președinte, de aceea noi nici nu am făcut o altă propunere”.
Kéry a arătat, însă, că pe viitor, când se va pune problema alegerii unui vicepreședinte al CJ Bihor, UDMR va pretinde ca acesta să fie un reprezentant propriu, fiindcă „este formațiunea cea mai stabilă din Consiliul Județean, ne-a votat 95% din comunitate”, iar asta în numele necesității ca în deliberativul județean să existe o majoritate stabilă de două treimi.
„Considerăm că în Consiliul Județean trebuie să avem o majoritate de două treimi pentru vremurile care vin. În momentul când se va alege un vicepreședinte, UDMR va avea o propunere și sperăm că vom avea și atunci o voce a rațiunii”, a spus Kéry Hajnal.