Originar din Copşa Mică, inginerul Mircea Nistreanu a făcut şcoala generală şi liceul în oraşul numit după revoluţie "Hiroşima României". "Eram în stare să fac orice numai să scap de acolo, totul era înecat în negru de fum. Noroc că-mi plăceau matematica şi fizica, aşa că am putut alege Politehnica".

A plecat la Facultatea de Construcţii Hidrotehnice din Iaşi în 1970, pe când erau mari inundaţii în Ardeal, şi a terminat-o în 1975, când, din nou, întinse zone ale ţării erau acoperite de ape. "Într-un fel, destinul meu s-a croit între două mari inundaţii", spune proprietarul Repcon.

- De cât timp lucraţi în domeniul hidrotehnic?

- De o viaţă. Am fost repartizat la Antrepriza pentru Lucrări Hidrotehnice Speciale Târgu Mureş. Nu terminasem stagiatura când deja eram şef de lot la punctul de lucru Târnăveni, unde construiam priza de apă pentru Combinat. Am fost apoi şef de şantier la acumularea nepermanentă de la Vânători, pe Târnava Mare. În Oradea am venit tot ca şef de şantier, şi aici am decis să mă privatizez, înfiinţând în 1993 firma Repcon. Deşi eram cunoscut în Minister, căci avem executate lucrări de referinţă, începutul a fost foarte dificil. Eram judecat ca un nou venit în branşă. A trebuit să aplic politica paşilor mici, să iau lucrări de mai mică anvergură până am ajuns la ceea ce este acum Internaţional Grup Construcţii GIE-Repcon.

- E grea viaţa pe şantier?

- Dacă-ţi place, nu e grea. Când eram tânăr, lucram non-stop. La Târnăveni ziua eram şef de lot, iar noaptea munceam ca maistru, supravegheam turnarea betonului. Şi asta timp de doi ani, perioadă în care n-am dormit mai mult de 4-5 ore pe zi.

- Totuşi, au apărut numeroase firme în domeniu. Nu vă e teamă de concurenţă?

- Eu am tot respectul pentru orice firmă care vrea să muncească. Politica mea a fost să fac numai ceea ce ştiu mai bine. De aceea nu m-am băgat nici la drumuri nici la construirea de blocuri. Nu mă tem de concurenţă. Firmele nou venite pe piaţă nu au nici dotarea, nici experienţa şi nici capacitatea personalului nostru.

- Care e cea mai importantă realizare a dvs.?

- Acumularea permanentă de pe Barcău. Prima lucare de asemenea amploare finalizată după 1989. Mi-a luat 10 ani să o termin, dar nu pentru că nu aveam capacitatea s-o fac mai repede, ci pentru că n-au fost bani. Abia în ultimii doi ani au venit fonduri importante, 60% din valoarea totală a lucrării. Sunt mândru de ea. Acum, la 60 de ani, pot spune că din punct de vedere profesional e tot ce-şi poate dori un specialist în construcţii hidrotehnice.

- Lucrarea asta s-a plătit din fonduri europene?

- Da, a fost o licitaţie internaţională pe care am câştigat-o. Selecţia a fost foarte severă. Şase luni a durat numai verificarea firmei din punct de vedere contabil.

- Apopo, se spune că n-a trecut moda lucrărilor fără licitaţii.

- Fals. În anii 90, când inundaţiiile făceau ravagii, eram doar câteva firme în ţară capabile să activeze în acest domeniu. Eram trimişi de urgenţă în zonele inundate, pentru apărarea localităţilor. Nu avem proiecte, se făceau schiţe la faţa locului, erau situaţii de calamitate. Era firesc ca apoi, când lucrurile intrau în normal, lucrările să fie continuate de cei care le-au început. În schimb, după 2000 lucrurile s-au mai aşezat. Nu mai poate fi vorba de lucrări atribuite direct. Cel puţin nu firmei Repcon.

- În ce relaţii sunteţi cu organizaţiile de mediu?

- Am avut relaţii destul de tensionate în trecut, cu activişti urcaţi pe buldozere, tineri care se legau de copaci. Era perioada în care ONG-urile se opuneau oricărui proiect, asta în vreme ce Ministerul Mediului ne presa să muncim. În timp, însă, relaţiile s-au mai armonizat. Ecologiştii au început să vină cu soluţii şi, ceea ce e mai important, şi proiectanţii au început să ţină cont de cerinţelele de mediu.

- La bancheta de lângă Gojdu tot jardiniere inestetice se amplasează?

- E una din durerile mele. Mi-aş fi dorit ca în tot oraşul să fie balustrade metalice, decorative. De data asta aşa se va întâmpla. Noi finalizăm lucrarea până la sfârşitul lunii, după care se vor putea monta balustradele.

- Ce mai e de făcut pentru Crişul Repede în zona Oradiei?

- Deschidem un nou şantier, între podul de la Centrul de Calcul şi Podul Decebal, pe malul drept, unde vom folosi aceeaşi reţetă. Prin asta, Crişul devine o minunată zonă de promenadă. Sper ca noua lucrare să o putem finaliza până la sfârşitul anului, deşi mai avem un obiectiv important pe teritoriul oraşului - întubarea pârâului Adona, lucrare complexă şi deosebit de pretenţioasă.

- De ce a a scăzut nivelul Crişului?

- Trecem printr-o secetă accentuată. Dar mai e o problemă. Barajul de la Lugaj este fisurat şi a fost golit, deci nu poate ajuta la reglarea cotelor Crişului Repede. A fost scos la licitaţie, noi am câştigat-o dar nu ne putem apuca de treabă pentru că procedura a fost contestată de firma Selina. A trecut mai bine de un an şi nu s-a întâmplat nimic.

- În Bihor există pericole de inundaţii?

- În Bihor gradul de acoperire cu lucrări hidrotehnice este de 45%, cel mai mare din ţară. Mai sunt două baraje în lucru, la Costeşti şi Poiana, pe doi afluenţi ai Crişului Negru. Le-am început în acest an şi în maxim trei ani le vom finaliza. După asta, putem fi siguri că în judeţ nu vor mai fi inundaţii decât cel mult în zone punctuale.

- Asta înseamnă că vă dispare obiectul de activitate...

- Eu nu intru în panică. În mod cert vor apărea în timp alte clase de asigurare împotriva inundaţiilor. Apoi, firma noastră execută şi alte lucrări de construcţii hidrotehnice: poduri, întubări. Nu pot să mă plâng de lipsă de activitate. Am şi două fundaţii cu caracter umanitar. Fundaţia Trei Ursuleţi gestionează mai multe grădiniţe în care micuţii au condiţii foarte bune, şi în plus construim o sală de sport la Şcoala Dacia. Ţin minte că atunci când fiica mea era elevă la această şcoală se făcea educaţie fizică pe un teren în pantă. Noi l-am îndreptat cu buldozerele, la rugămintea directorului. Mare mi-a fost mirarea să văd, când a început nepoţica mea clasa I, tot acolo, că situaţia a rămas neschimbată de 30 de ani. Repcon mai susţine fundaţia Trei Ierarhi. Prin ea am ajutat mult Mănăstirea Sfintei Cruci şi am mai construit în Rogerius o biserică. La subsolul ei  vom deschide o cantină pentru cei nevoiaşi, o farmacie şi un cabinet medical.

- Se poate spune că sunteţi un om împlinit...

- Da. Mă bucur de copii minunaţi, care îşi croiesc singuri o carieră bazată pe muncă. Iar ca hidrotehnician vreau să trăiesc destul încât să văd cum se comportă lucrările mele la încercările naturii.