Magazinele de bricolaj din Oradea şi-au făcut aprovizionarea cu brazi de Crăciun în apropierea sărbătorilor de iarnă.

În ultimele săptămâni, orașul a fost „inundat” de exemplare din ţările nordice la preţuri similare celor din 2024.

"Preţurile sunt la acelaşi nivel de anul trecut. Ideea este să putem să dăm toţi brazii până în Ajun de Crăciun şi să nu rămânem cu ei pe cap", a declarat un vânzător pentru BIHOREANUL.

Luni dimineaţă, majoritatea magazinelor de bricolaj de la marginea oraşului, începând de la Dedeman şi Horbach până la Leroy Merlin, scoteau la vânzare brazi de Crăciun în spaţii exterioare, special amenajate. Diferenţele între oferte sunt relativ minore.

Preţul brazilor, majoritatea importaţi din ţările nordice, începe de la circa 40 lei, în cazul celor de circa 1,2 metri, şi creşte direct proporţional cu înălţimea pomului de iarnă dorit.

"Înalt ca bradul"

Pensionarii şi proprietarii garsoniere preferă exemplarele de dimensiuni mai mici. "Se vând destul de bine brazii de 1,3 metri, la un preţ sub 40 lei, pentru că este mai uşor să găseşti un loc în casă pentru ei, pe masă sau pe un stativ", a spus vânzătorul.

Cei mai scumpi brazi de pe piaţă au o înălţime de 5 metri şi costă 500 lei. Sunt excepţii, însă, pentru că sunt greu de amplasat.

"Vindem brazi deja de două săptămâni. Până acum cel mai bine au trecut pomii de iarnă înalţi de circa 2 metri, la un preţ de circa 150 lei", a spus comerciantul.

Brazii vânduți sunt ambalaţi în plasă de protecţie. Pentru 5 lei, cumpărătorii pot cere ca trunchiul acestora să fie ascuţit, pentru a putea fi fixat mai uşor, ori pot achiziţiona, cu aceeaşi ocazie, şi picior de brad, la preţuri între 15 lei şi 50 lei.

Cei care nu își doresc neapărat să cumpere brad, ci vor doar să miroasă a proaspăt și a cetină în casă, își pot cumpăra coronițe împletite din ramuri. În funcție de bogăția ornamentelor prețul unei coronițe începe de la circa 15 lei și poate ajunge la 50 lei.

„Atât bradul cât și coronița dacă le ții pe balcon, la răcoare, până la sărbători nu vor avea nicio problemă. Nu se vor scutura de acele de brad”, a declarat vânzătorul.

Pomul la ghiveci

La fel ca în anii trecuţi, doritorii pot cumpăra şi brazi deja plantaţi în ghivece ori cu rădăcina fixată în saci pentru a putea fi plantaţi după Sărbători.

Aceştia sunt, însă, mult mai scumpi. Preţul unui exemplar de circa un metru începe de la 150 lei. 

La fel ca în anii trecuţi, Administraţia Domeniului Public Oradea a interzis vânzarea brazilor de Crăciun în pieţele pe care le gestionează în oraş din raţiuni care ţin de curăţenie.

În plus, cei care doresc neapărat să îşi cumpere un pom de iarnă „produs” în Bihor pot să îşi cumpere doar direct de la Ocolul Silvic Sudrigiu. Direcţia Silvică Bihor a scos la vânzare 640 de exemplare crescute în pepinieră.

Preţul brazilor diferă în funcţie de înălţime, la un preţ mediu de 50 lei pentru fiecare metru. Spre exemplu, un brad de 2 metri costă 100 lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!