Locuitorii cartierelor Tokai și Tineretului din Oradea nu scapă de mirosurile degajate de stația de asfalt a firmei Global Industrial, aflată lângă magazinul Metro, despre care Bihorel scria încă de anul trecut că le face oamenilor viața amară.
Așa cum vă amintiți probabil, firma nu-i una oarecare, ci o „prietenă” a Primăriei, pentru care execută lucrări de zeci de milioane de lei.
Ba mai mult, așa cum BIHOREANUL a dezvăluit, Global Industrial are legături „beton” cu directorul tehnic al municipalității, Sebastian Marchiș: au cumpărat împreună un teren, firma i-a furnizat beton pentru vila construită pe deal, iar soția directorului e angajată fix la această societate.
Pentru că reclamațiile la instituțiile de mediu și sănătate publică nu au rezolvat problema, o orădeancă din zonă a luat la puricat actele și a descoperit o neregulă: Planul Urbanistic de Detaliu pentru acest amplasament, aprobat de Consiliul Local în 2021, prevedea o stație de betoane, nu și una de mixturi asfaltice, cum funcționează acolo.
Drept urmare, a sesizat mai multe instituții, inclusiv Prefectura, care a trimis reclamația Primăriei, cerând verificarea legalității amplasării.
Ce vor zice autoritățile rămâne de văzut. Până atunci, vecinii pot constata doar că, la Oradea, unele relații duhnesc de la o poștă...