Imediat după Revoluţie, când Ion Iliescu şi-a scos oamenii din grote pentru a face ţăndări Bucureştiul, au apărut nişte pancarte mobilizatoare pe care scria "Moarte Intelectualilor!". De pe atunci au izbucnit clivaje între diverse categorii de români, iar acum am ajuns la faza luptei între cei care lucrează la privat şi cei care lucrează, sau, mă rog, ar trebui să lucreze, la stat.

Ar fi o mare eroare să-i băgăm pe toţi bugetarii în aceeaşi oală. La stat lucrează şi medicul care te tămăduieşte, şi profesorul care te şcoleşte, şi pompierul sau poliţistul care te păzeşte. Buba mare este dezmăţul financiar în administraţia centrală şi locală, unde s-au oploşit multe ploşniţe cu carnet de partid.

Angajaţii la privat sunt supăraţi că salariul lor este mic din cauză că au bugetarii venituri nesimţite, dar nu este aşa. Ei primesc exact atât cât merită, cât poate patronul sau cât o permite conjunctura economică. Dacă nu le place, pot merge la alt patron, care le dă eventual mai mulţi bani.

Economiile din cheltuielile exagerate din administraţie nu ar trebui să meargă în pensii sau în salarii la cei din sistemul privat, ci să se regăsească în dezvoltarea infrastructurii din transporturi, sănătate şi educaţie. O despăduchere sumară a sistemului ar debloca nişte sume colosale la buget şi, în plus, s-ar elibera o forţă de muncă extrem de odihnită, foarte pregătită (dacă ne luăm după numărul de diplome) şi, deci, gata să spargă normele.

Sunt curios dacă mâna lungă a lui Bolojan va ajunge şi în deconcentrate, măcar în cele conduse de PNL, că tare aş vrea să văd cum dispar chelneriţele inginere şi juriştii lipitori de afişe. Fiecare angajat, la stat sau la privat, trebuie să-şi ducă crucea, dar când în Bihor sunt peste 7.000 de angajaţi din sectorul privat cu contractele de muncă suspendate şi încă 900 pe ţeavă, parcă sună ca porcu’ jelania celor care plâng după voucherele de vacanţă...