Fostul prim-procuror al Parchetului Bihor, Gheorghe Toda, nu are linişte nici în mormânt. Firma cu care încheiase o poliţă de asigurare de viaţă a decis că omul n-a murit de o boală dintre cele pe care declarase că le are şi, ca atare, refuză să plătească familiei despăgubirile cuvenite.

Situaţia e cu atât mai gravă cu cât daunele trebuiau să acopere datoria de 31.000 euro pe care procurorul o avea la bancă, iar portăreii îi hărţuie acum văduva şi copiii, ameninţându-i cu executarea silită dacă refuză să plătească restul ratelor rămase. "Pentru ce a mai plătit atunci primele de asigurare?", se întreabă acum fosta soţie a magistratului, Elena Toda, care a şi chemat în judecată firma de asigurări, pentru a-şi face dreptate.

Credit asigurat

Cele mai multe bănci impun, ca pe o condiţie obligatorie pentru acordarea unui împrumut, şi încheierea unei asigurări de viaţă, pentru o sumă egală cu valoarea datoriei. În aceste situaţii, prima de asigurare e inclusă în costurile creditului, iar indemnizaţia în cazul decesului este cesionată integral în favoarea băncii.

Aceleaşi condiţii le-a avut şi fostul prim-procuror al Parchetului Bihor, Gheorghe Toda. În 2007, magistratul a luat un împrumut de 31.000 euro de la Banca Comercială Română, sucursala Ştei, pe un termen de 300 luni, adică pe 25 de ani, perioadă pentru care a încheiat şi un contract de asigurare de viaţă cu BCR Asigurări SA, la care a ataşat, conform procedurilor, adeverinţa care atesta că suferă de diabet zaharat de tip 2 şi de hipertensiune arterială medie.

Vacanţa fatală, asigurare "calpă"

Gheorghe Toda a plătit lunar cota de asigurare odată cu rata la bancă. A făcut-o până în septembrie 2008 când, în timpul concediului pe care îl petrecea în Spania, a suferit un atac cerebral. Internat în comă profundă într-un spital din Castellon în seara de 25 septembrie, omul nu şi-a mai revenit, iar două zile mai târziu a murit, la doar 53 de ani.

"Nu m-am gândit deloc că firma de asigurări nu va plăti. După înmormântare, am primit vizita unei funcţionare de la BCR, căreia i-am arătat contractul de asigurare şi mi-a zis să nu-mi fac griji, fiindcă daunele de la BCR Asigurări vor stinge datoria către sucursala Ştei a băncii", povesteşte Elena Toda, văduva magistratului. Drept urmare, nu şi-a făcut griji, aşa cum fusese sfătuită. A notificat băncii moartea soţului şi a depus şi cererea de despăgubire, aşa cum i s-a cerut, pentru ca firma de asigurări să plătească datoria rămasă, conform contractului.

A trecut o lună, două, dar asiguratorul nu a plătit nimic. În schimb, i-a trimis femeii o adresă prin care i-a comunicat că nu poate cere "executarea contractului de asigurare întrucât beneficiarul este BCR Ştei". Iar văduva a înţeles, încă o dată, că asiguratorul va vira banii direct sucursalei din Ştei a băncii.

Doar că nu s-a întâmplat aşa. După alte câteva săptămâni, Elena Toda a primit o hârtiuţă şi de la BCR Ştei, prin care i se aducea la cunoştinţă că va trebui să achite în continuare ratele bancare, ca "moştenitoare" de pe urma răposatului, în caz contrar urmând să fie executată silit, singura explicaţie fiind că "BCR Asigurări nu poate soluţiona favorabil dosarul de daună".

De la un tertip la altul

"Nu înţelegeam ce se întâmplă şi degeaba ceream explicaţii. M-au purtat luni de zile ca pe o minge de ping-pong. De la Ştei îmi spuneau să sun la Bucureşti, iar de acolo îmi spuneau să mă duc înapoi la Ştei", zice soţia magistratului care, speriată de executori, a preluat ratele soţului ei şi a continuat să le achite. "Nu mi-e uşor, dintr-un salariu de secretară la Beiuş. Noroc că mă ajută copiii", explică văduva.

N-a renunţat, însă, să ceară asiguratorului să-şi onoreze contractul încheiat cu soţul ei. "Firma a încasat primele de asigurare, dar când e vorba să plătească caută tot felul de chichiţe. Nu e corect!", spune ea.

Într-o primă fază, i s-a spus că accidentul cerebral suferit de soţul ei se numără printre afecţiunile care exonerau firma de la plata indemnizaţiei de deces. "E de râsu'-plânsu'! Parcă ai putea să prevezi aceste accidente sau faptul că omul se putea îmbolnăvi după semnarea poliţei de asigurare...". Nemulţumită, femeia a insistat, aşa că BCR Asigurări i-a trimis o nouă hârtie. "M-au înştiinţat că, de fapt, accidentul cerebral s-a produs din cauza unei boli care a existat înainte de semnarea contractului, dar care nu a fost declarată. E clar că inventează doar pentru că nu vor să plătească", acuză Elena Toda care, anul trecut, sătulă să fie purtată cu vorba, a deschis proces atât împotriva firmei de asigurări, cât şi a băncii, aflate amândouă sub aceeaşi "umbrelă" - BCR.

08 Cornelia Ilas_1.jpgDuşi cu zăhărelul

Cornelia Ilaş (foto), avocata Elenei Toda, susţine că principalii vinovaţi pentru situaţia creată sunt reprezentaţii BCR Ştei. "Au făcut orice altceva, au comentat contractul de asigurare în care nu sunt parte, au făcut aprecieri pe marginea cauzelor morţii titularului, ca şi cum ar fi fost experţi medicali. Asta în timp ce obligaţia lor, ca beneficiari ai poliţei, ar fi fost doar una: să deschidă proces pentru a obliga firma de asigurări să-şi respecte contractul achitând restul de credit rămas", zice avocata.

Pe de altă parte, continuă aceasta, firma de asigurări a încercat să tărăgăneze soluţionarea problemei. "I-am chemat la conciliere, dar au refuzat, iar clienţii mei au fost pasaţi de la o societate la alta în speranţa că nu vor avea posibilitatea financiară să suporte un eventual proces şi că se vor da bătuţi".

Expertize

De altfel, prima grijă a BCR Asigurări a fost ca, imediat după demararea procesului, să solicite medicului care îl avea în evidenţă pe magistrat tot dosarul medical al acestuia, pentru a dovedi că a omis să-şi declare toate afecţiunile. Totodată, avocaţii BCR Asigurări de Viaţă au cerut judecătorilor să dispună şi o expertiză medico-legală care să stabilească dacă accidentul cerebral suferit de procuror a fost provocat de diabet şi de tensiunea arterială mare, boli pe care Toda le declarase, ori de o altă afecţiune pe care magistratul a omis să o precizeze la semnarea poliţei.

Şi, surpriză! Specialiştii Serviciului de Medicină Legală Bihor au comunicat că nu pot spune clar nici măcar care a fost cauza decesului, întrucât din documentele eliberate de medicii din Spania nu rezultă că s-ar fi făcut vreo autopsie. "În certificatul de deces nu e notat absolut niciun element medical care să sugereze vreo cauză a morţii. De asemenea, nu rezultă să se fi efectuat autopsia cadavrului după deces", spune medicul legist Camelia Buhaş.

Nemulţumiţi de asemenea răspuns, care practic îi lasă fără pretexte în refuzul de a achita dauna, reprezentanţii BCR Asigurări au cerut, acum, o contraexpertiză, care se va realiza la Timişoara. Şi, cum astfel de proceduri prelungesc procesul, până la un verdict final, familia magistratului este obligată să plătească ratele în continuare. Grea moştenire...


CONTROVERSAT
Procuror înţelegător
08 Alexandru Kiss.jpgProcurorul Gheorghe Toda a lucrat de la absolvirea facultăţii, în 1986, în localitatea Câmpeni, judeţul Alba, iar ulterior la Beiuş, de unde în 1997 a trecut la Parchetul Bihor. În 1998, a fost numit prim-procuror la Parchetul Aleşd de unde, cinci ani mai târziu, s-a întors la Parchetul Bihor ca şef al secţiei Urmărire Penală. În 2007, pe 1 iulie, a fost numit prim-procuror al Parchetului judeţean.

Magistratul a făcut obiectul mai multor investigaţii ale săptămânalului BIHOREANUL, din cauza blândeţii de care a dat dovadă în cazurile unor VIP-uri locale. Printre dosarele "clasate" de Toda s-a numărat cel în care actualul vicepreşedinte al CJ Bihor, Alexandru Kiss (foto), a fost cercetat pentru contrabandă, cel deschis pe numele unor oficiali ai FC Bihor, Alexandru Sătmăreanu şi Ludovic Sandor, plus impresarul Ionel Codoban, toţi trei acuzaţi de înşelăciune în dauna avutului public de câteva sute de mii de euro, dar şi dosarul în care fosta adjunctă a ITM Bihor, Simona Iancu, a fost cercetată împreună cu câteva colege pentru falsificarea unor carnete de muncă în scopul obţinerii frauduloase a unor credite bancare.