Un accident de muncă teribil a avut loc miercuri după-amiază la firma Olimp Impex SRL din strada Ogorului (în zona fostului CET II), specializată în comercializarea de tablă prelucrată. Potrivit unor muncitori angajaţi la această firmă, în cursul zilei de miercuri, în jurul orei 14.00, un coleg al lor, pe nume Florin Martin, şi-a pierdut viaţa după ce o presă de ştanţat tabla i-a prins capul şi i l-a zdrobit.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, la Olimp Impex SRL ar fi obişnuit ca unii muncitori să trebuiască să utilizeze maşinării pentru a căror manipulare nu sunt instruiţi şi nu au autorizaţie: "Acolo lucrează muncitori pe maşinării şi nu sunt calificaţi pentru ele", susţine unul dintre angajaţi.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor investighează cazul ca fiind un accident de muncă. "Victima, un tânăr de 28 de ani, lucra la firma respectivă ca manipulant de un an şi cinci luni. Încă nu ştim dacă lucra pe maşina de ştanţat, ştim însă cu certitudine că a intrat în zona de acţiune a acesteia în timp ce funcţiona, dar nu e clar dacă din dispoziţia cuiva sau din iniţiativa sa. În mod normal, ar fi avut nevoie de o autorizaţie, dar la fel de clar este că nu avea voie să intre în zona de acţiune a maşinii", a declarat joi BIHOREANULUI şeful ITM Bihor, Marius Rotar.

Potrivit lui Rotar, accidentul de muncă a avut loc în jurul orei 13.30, iar un echipaj al Ambulanţei sosit la faţa locului a constatat decesul muncitorului la ora 14.00.

Şeful ITM a mai adăugat că inspectorii de muncă au dispus sistarea utilizării maşinii de ştanţat, iar investigaţia continuă pentru a se stabili atât dacă muncitorul decedat avea autorizaţie şi calificarea necesară pentru a lucra cu presa respectivă, cât şi dacă au fost asigurate normele pentru protecţia muncii.

Pe de altă parte, proprietarul Olimp Impex SRL, Daniel Hava, a refuzat să ofere orice informaţie BIHOREANULUI.