Un pieton a fost tâlhărit în cartierul Rogerius, iar, în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, mai multe echipaje de Poliţie au pornit pe urmele agresorului care, potrivit surselor BIHOREANULUI, a comis trei tâlhării în serie în cursul zilei de luni.

Agresorul - despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Dănuţ Balogh, încă nu a împlinit 18 ani dar este recidivist - a fost prins în apropierea Parcului Olosig (acum „Mihai Viteazul”), după o mobilizare în forţă a poliţiştilor orădeni care, după al treilea atac din aceeași zi, au suplimentat numărul echipajelor desemnate să-l caute pe individ.

În timpul acţiunii, oamenii legii au blocat temporar circulaţia la intrarea pe strada Olimpiadei. Sursele ziarului precizează că tâlharul a fost considerat periculos și, de altfel, ar fi scos un cuţit şi a ameninţat că îşi taie gâtul în momentul în care a fost încolţit. 

Desfăşurarea de forţe de la colțul străzii Olimpiadei a fost surprinsă de participanţii la trafic, o înregistrare scurtă în care se văd mai multe mașini de poliție și agenți în alertă fiind publicată pe reţelele de socializare.

În final, tâlharul a fost prins şi reţinut, fiind transportat la sediul Poliţiei Oradea, pentru audieri.

"Polițiștii orădeni au acționat pentru prinderea unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie în cartierul Rogerius din municipiul Oradea. Acesta a fost depistat cu operativitate, prins și condus la sediul Poliției Municipiului Oradea pentru audieri și administrarea de probe, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsuri legale față de acesta", a confirmat, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa. 

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Sursa video: Facebook Grupul Info Trafic BIHOR & ORADEA/Alin Mechereş

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!