Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Oradea au ajuns la un stadiu fizic de 60%, a anunțat Primăria Oradea. Investiția, finanțată prin PNRR, ar urma să fie finalizată în luna august.

Șantierul vizează imobilul de pe strada Eroul Marius Cosma, o clădire cu parter și două etaje.

Potrivit comunicatului transmis de municipalitate, la exterior au fost înlocuite complet șarpanta și învelitoarea, podul a fost izolat termic, iar fațadele au fost îmbrăcate în vată bazaltică. Tencuielile decorative exterioare sunt realizate, până acum, în proporție de 30%.

Lucrări avansate sunt și la sistemele termice și de ventilație. Încălzirea în pardoseală a fost finalizată în proporție de 90%, la fel și turnarea șapei, iar noul sistem de ventilație a fost montat în toată școala.

De asemenea, vechile ferestre din PVC au fost înlocuite în totalitate cu tâmplărie din aluminiu, iar jumătate dintre ușile interioare au fost schimbate tot cu uși din aluminiu. Instalațiile sanitare și electrice au fost executate pe 50% din suprafața clădirii.

O nouă etapă a șantierului va începe în luna iunie, după finalizarea cursurilor, când muncitorii vor trece la finisajele interioare. Acestea vor include zugrăvelile și montarea pardoselii de tip tarkett în sălile de clasă și pe coridoare.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost atribuit asocierii Costa Voc Impex SRL și Idea Palace SRL, valoarea acestuia fiind de 9,14 milioane lei, fără TVA.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!