La începutul lunii iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 200/2023, prin care se „adaptează” legislația penală în raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în ultimii ani. Un proiect similar întocmit acum câțiva ani a fost declarat neconstituțional în anul 2020.

Actuala lege este rezultatul activității unui grup de lucru pe care l-am coordonat la Ministerul Justiției în perioada aprilie-iulie 2021, însă a fost nevoie de doi ani ca proiectul să devină lege.

Abuzul în serviciu a fost redefinit ca urmare a mai multor decizii succesive ale Curții Constituționale, însă nu a fost introdus acel celebru „prag” valoric despre care s-a discutat foarte mult în spațiul public. Opțiunea grupului de lucru a fost validată de CCR, care a respins o obiecție de neconstituționalitate a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la lipsa pragului valoric.

Textul nou prevede că va constitui infracțiune de abuz în serviciu „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.

Este de remarcat că, în raport cu deciziile CCR, textul de lege cere ca funcționarul să încalce direct o lege sau o ordonanță de Guvern, încălcarea actelor normative cu forță inferioară nemaifiind incriminată.

Similar, infracțiunea de neglijență în serviciu a fost redefinită, prin trimiterea la aceleași aspecte cu privire la încălcarea legislației primare.

Legea definește și ce înseamnă lege penală, chiar dacă modificarea nu este cel mai fericit formulată, din perspectiva tehnicii legislative. Pentru a se înlătura orice discuție, legea de punere în aplicare a codului penal a fost modificată în sensul în care se precizează că se va aplica legea mai favorabilă și atunci când, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, o faptă determinată nu mai întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni sau forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!