Printr-o hotărâre intrată în vigoare pe 28 februarie, Guvernul a modificat unele prevederi din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, principalele schimbări vizându-i pe titularii armelor de vânătoare şi pe proprietarii de poligoane de tragere.

„Modificările sunt menite să crească siguranţa folosirii armelor, chiar şi în poligon”, a explicat, vineri, într-o conferinţă de presă, şeful Serviciului Arme, Muniţii şi Substanţe Periculoase Bihor, comisarul şef Adrian Pece.

Noile reglementări prevăzute în HG11/2018 reduc şi riscul ca armele de foc să ajungă la persoane care nu sunt apte din punct de vedere medical.

Astfel, modificările impun tuturor posesorilor de arme să se supună examenului medical sau psihologic la recomandarea poliţiştilor, care, totodată, au dreptul de a face verificări proprii cu privire la starea de sănătate a deținătorului de arme letale dacă „există indicii comportamentale care reclamă examinarea medicală și/sau psihologică”, caz în care „dreptul de deținere sau după caz de port și folosire se suspendă sau se anulează, după caz”.

Totodată, normele prevăd obligativitatea pentru toţi deţinătorii de a efectua o şedinţă de tragere de antrenament anual, în perioada de valabilitate a permisului de armă. De asemenea, sunt obligatorii procedura avizării poligoanelor de tragere din punct de vedere al siguranţei în utilizare, dar şi cursurile de instruire teoretică şi practică. De altfel, cele din urmă sunt condiţii obligatorii pentru persoanele care intenţionează să procure arme neletale supuse autorizării. Persoanelor care au consumat băuturi alcoolice li se interzice portul acestor arme.

Sunt prevederi noi şi în privinţa vânătorilor, care pot fi autorizaţi numai dacă prezintă un carnet de membru în cadrul unei asociaţii de vânătoare. „În cazul unor partide de vânătoare la care participă şi cetăţeni străini, organizatorii sunt obligaţi să notifice Serviciul Arme, dar şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, cu 10 zile înainte de sosirea invitaţilor, care vor primi la intrarea în ţară un aviz pentru armele aduse”, a mai spus comisarul şef Pece (foto).

Hotărârea de Guvern aduce proceduri noi şi în privinţa modului în care sunt păstrate armele letale şi muniţiile acestora, deţinătorii fiind obligaţi să le pună în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate şi asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate.