Arbori fără vlagă, cu frunze pământii, ca arse de soare, cu trunchiuri ciuruite şi scoarţa mustind în răşina scursă. Aşa arată aproape 300 de hectare din Parcul Natural Apuseni, atacate de una dintre cele mai periculoase insecte pripăşite în pădurile de molid, cunoscute popular ca ipide, gândaci de scoarţă sau gândaci tipografi.

Localnicii şi pădurarii din zonele Padiş şi Vărăşoaia vorbesc cu amărăciune despre periculoşii paraziţi care distrug pădurile mai abitir ca hoţii de lemne şi spun că molima, instalată de mai bine de un deceniu în zonă, a ajuns de neoprit. Motivul? În timp ce silvicultorii dau vina pe birocraţia excesivă, care nu-i lasă să intervină din timp în zonele protejate prin lege, Administraţia Parcului Apuseni arată cu degetul spre ei, susţinând că au avut ocazia să acţioneze, dar au făcut-o prost sau deloc.

La atac

Nu doar hoţii de lemne distrug pădurile din Munţii Apuseni. Ips typographus, o gânganie cât o mărgea, s-a dovedit mai eficientă decât o armată de drujbaşi, mâncând de vii întregi păduri de brazi seculari în jurul platoului Padiş şi nu numai.

Boala bântuie Parcul Apuseni de mai bine de un deceniu, spune inginerul Adrian Jurcău (foto), şeful Biroului Tehnic al Direcţiei Silvice (DS) Bihor, doctor în silvicultură. "Anii secetoşi au uscat pământul, iar lipsa apei a slăbit arborii, care au devenit expuşi la dăunători", explică specialistul felul în care gândacii au "contaminat" pădurile.

Şi nu oricum, căci ipidele atacă în masă, devorând în totalitate partea internă a scoarţei copacilor, care se usucă în picioare. "Atacurile sunt mai virulente după furtuni, când ipidele din copacii doborâţi, din cioate ori din crengi căzute pot infesta arborii chiar şi pe o rază de 500 metri, iar ciclul se repetă. Problema e că populaţiile nou înfiinţate pot trece nedetectate mulţi ani. Acest gândac atacă ascuns, iar atunci când simptomele sunt vizibile e prea târziu".

Opriţi la jumătate

Urmarea? În zona de conservare specială a Parcului Natural Apuseni există, după caz, infestări puternice sau foarte puternice cu ipide. Iar dacă în 2010 suprafaţa afectată era de 150 hectare, până acum gândacii au "devorat" brazii de pe 300 hectare, pe raza judeţelor Bihor, Cluj şi Alba. "Vorbim despre un volum între 1.000 şi 3.000 mc de lemn infestat anual, care ar trebui scos din pădure, pentru a opri noile atacuri. În zona Vărăşoaia, spre Cluj, e şi mai grav. Aici sunt infestaţi arbori în volum de peste 20.000 mc", spune Jurcău.

După silvicultori, cea mai bună soluţie este eliminarea focarelor, prin tăierea şi scoaterea arborilor bolnavi şi cojirea copacilor invadaţi, atunci când infestarea e încă în fază incipientă, pentru distrugerea larvelor. Însă dacă până în 2003 puteau interveni imediat, după înfiinţarea Parcului Natural acest lucru n-a mai fost posibil. Restricţiile impuse pe teritoriul zonelor protejate au oprit activitatea chiar şi acolo unde fuseseră începute lucrări de întreţinere a pădurilor, de rărire a copacilor sau intervenţii pentru stoparea dăunătorilor.

"N-a fost bine. Trebuia realizat un studiu, să fim lăsaţi să terminăm ce am început. Au rămas zone cu doborâturi, cu arbori rupţi de vânt, afectaţi de insolaţii şi secetă, resturi de arbori, tulpini, ramuri, cioate, rădăcini care nu au capacitate de apărare. De acolo, apoi, ipidele au colonizat şi copacii sănătoşi", spune Jurcău.

Nu soluţii, ci discuţii

De fapt, procedura stufoasă pentru aprobarea intervenţiilor în zonele protejate e considerată de silvicultori principala cauză a răspândirii molimei. Ca să îndepărteze arborii afectaţi, ei trebuie să ceară întâi aviz de principiu şi apoi aprobare de la conducerea Romsilva, Garda Forestieră şi Parcul Natural Apuseni.

"Pe urmă, ca să se poată intra în pădure, trebuie să parcurgă aceeaşi procedură şi actul de punere în valoare, adică documentul prin care lemnul este vândut. Durează chiar şi un an, căci sunt şi luni de iarnă, în care nu se poate lucra. Or, dacă nu se taie în cel mai scurt timp după infestare, intervenţia se face degeaba", explică directorul executiv al DS Bihor, Adrian Florescu (foto).

Reprezentanţii DS Bihor au transmis mai multe note Regiei Naţionale a Pădurilor, solicitând simplificarea procedurilor, dar fără succes. "În perioada 2012-2013 au ieşit în teren reprezentanţi de la cele trei direcţii silvice care administrează suprafeţe pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, de la ocoalele silvice private, Garda Forestieră şi Administraţia Parcului. S-a discutat despre simplificarea procedurilor, urgentarea aprobărilor şi a avizelor, dar totul a rămas la nivel de discuţii", spune directorul.

Pro şi contra

Cert e că din 2012 Administraţia Parcului nici nu a mai avizat solicitările de tăiere făcute pentru stârpirea ipidelor. "Au suspectat că acestea erau doar o justificare pentru obţinerea unor foloase din vânzarea lemnului. Total greşit!", crede Florescu, susţinând că după primele refuzuri, pentru a nu mai exista discuţii, silvicultorii au şi încetat să mai încerce.

Nu doar specialiştii DS Bihor văd în tăierea copacilor bolnavi soluţia sigură pentru a opri înmulţirea dăunătoarelor insecte. În ultimii ani, direcţiile silvice din Suceava, Caraş, Vâlcea, Braşov şi Hunedoara au tăiat brazii de pe versanţi întregi pentru a scăpa de atacurile ipidelor. În Hunedoara, unde în 2011 s-au cerut aprobări pentru 2.000 hectare din Parcul Naţional Retezat infestate, lucrările au fost însă oprite după ce organizaţiile ecologiste au descoperit că defrişările ascundeau interese economice, arborii tăiaţi fiind sănătoşi.

Soluţia defrişărilor s-a aplicat şi în Elveţia la începutul anilor 1990, după ce un atac similar a dus la moartea a 2 milioane mc de molizi, dar a fost respinsă într-un parc natural din Germania, care a lăsat natura să se "vindece" singură, iar problema s-a rezolvat de la sine.

Să moară!

Cea din urmă optică o îmbrăţişează şi Alin Moş (foto), directorul Administraţiei Parcului Natural Apuseni, care susţine că nu a mai permis intervenţii umane în zonele de protecţie specială ale Parcului tocmai pentru că acestea nu şi-au atins scopul.

"Problema e foarte veche şi e generată de cei care au administrat prost pădurile înaintea noastră", spune directorul, cu trimitere la angajaţii Romsilva de la care Administraţia Parcului a moştenit şi pădurile, şi gângăniile. "Noi am avizat de-a lungul anilor mai multe acţiuni de combatere ale direcţiilor silvice de stat şi ale ocoalelor private, care fie au fost făcute defectuos, fie nu au fost făcute deloc şi, ca atare, fenomenul nu a fost stopat", arată Moş.

La solicitarea Parcului, experţi ai Academiei Române şi ai Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice au analizat zonele afectate, ajungând, potrivit spuselor lui Moş, la concluzia că arborii bolnavi trebuie lăsaţi să moară, iar pădurile să se regenereze în mod natural, fără intervenţia omului. "Copacii se mai îmbolnăvesc şi mai mor, la fel ca oamenii. Nu e nicio tragedie", concluzionează, cu înţelepciunea unui moş, şeful Administraţiei Parcului. Aşa simplu să fie?

UN PARAZIT

Duşmanul brazilor

Ips typographus (foto), gândacul de scoarţă sau gândacul tipograf, este un parazit răspândit în Europa, care infectează mai ales pădurile de molid. Insectele măsoară 4,2-5 mm şi trăiesc în formă adultă circa 20 de luni.

Paraziţii zboară în grupuri, se instalează cu sutele într-un copac, îl găuresc şi îşi fac locaş sub scoarţă, unde se înmulţesc, creând un adevărat păienjeniş de galerii în care, apoi, de două ori pe an, femelele depun fiecare între 50 şi 100 de ouă.

Larvele, care se dezvoltă în galerii, rămân în această formă între 20 şi 24 de zile, după care insectele continuă săpăturile începute de "părinţii" lor sau îşi iau zborul, tot în grup, în căutarea unor alţi copaci pe care să-i paraziteze.