La Primărie s-a ţinut o dezbatere publică pe seama planului de mobilitate urbană. Un plan pe termen lung, până prin 2030, în valoare de 80 milioane euro, cu 24 de proiecte ce configurează viitorul transportului prin oraş. Unul dintre ele vorbeşte şi de posibila demolare a unor case pe străzile Avram Iancu şi Sucevei.
Implicaţiile aruncării pe piaţă a acestui subiect s-au dovedit a fi perverse. În primul rând, de-acum posesorii de case nu-şi vor mai putea vinde locuinţele la un preţ avantajos. Apoi, nimeni nu va mai investi în renovări, iar în timp clădirile vor deveni o pată pe obrazul oraşului. Aşa că, în final, până şi cei mai aprigi contestatari ai demolării vor trebui să recunoască că trebuie făcut ceva cu respectivele dărăpănături.
Primăria - şi când spun Primăria mă gândesc la Ilie Bolojan, pentru că, nu-i aşa, "Statul sunt eu" - a dat o lovitură de maestru. I-a asmuţit pe toţi spre o ţintă mai mult sau mai puţin falsă, iar în timpul acesta nimeni nu s-a mai interesat de plan în integralitatea sa. Un contestatar gălăgios, care nici măcar nu locuieşte în zonă, spumega la ideea ivirii buldozerelor. În acest timp, Primăria poate să-i facă liniştită în faţa casei un depou de tramvaie sau o şosea suspendată.
Cei prezenţi au muşcat momeala, astfel că mega-planul va trece fără bătăi de cap. Asta, deşi ar fi fost şi alte probleme importante de discutat. Bunăoară, dacă tot aniversăm în acest mandat 100 de ani de administraţie românească, oare n-ar fi fost potrivit, ca exemplu al desăvârşirii mobilităţii urbane, să avem toate străzile din oraş asfaltate?