Nici cei mai mari duşmani ai învăţământului, adică actualii conducători ai ţării, care au fost chinuiţi vreme de patru clase şi un doctorat de dascăli haini, nu pot nega faptul că salariile profesorilor sunt mici. Sau că la ce salarii primesc debutanţii nu vor veni în învăţământ decât absolvenţi de la vreo facultate privată unde au trecut cu 100 de euro per examen.
Dacă acesta este momentul adevărului, Guvernul nu are decât să scoată banii, dar să pună şi nişte condiţii. Cam la fel cum face Uniunea Europeană cu PNRR-ul, de la care nu o să vedem în veci bani dacă nu rezolvăm problema pensiilor speciale. Şi când zic metoda PNRR nu mă gândesc doar la cerinţele dascălilor, ci şi la cele ale personalului din sănătate, Poliţie, sau ale altor slujbaşi care se pregătesc de revendicări salariale.
Marea nedreptate ce se face celor din învăţământ nu este doar că un debutant primeşte 2.000 de lei salariu, ci că singurul mod de stimulare a dascălilor este vechimea şi nicidecum eficienţa. De ce oare trebuie să plătim la fel un profesor care scoate analfabeţi funcţionali pe bandă rulantă, fără să-l întrebe nimeni de sănătate până iese la pensie, iar pe dascălii dedicaţi să-i lăsăm în grila aia cu vechimea în muncă?
Hai să dublăm de mâine salariile profesorilor, dar în mod cert numărul analfabeţilor funcţionali nu se va înjumătăţi, ceea ce va face să avem un învăţământ la fel de prost, numai că de două ori mai scump!
Reacţia sindicaliştilor de respingere a ofertei guvernamentale arată cât de fracturată este România azi. Dacă angajaţilor din mediul privat Guvernul le-ar fi propus o creştere de 1.000 de lei brut de la Buget, pun pariu că n-aţi fi găsit un singur lucrător să refuze această ofertă.
Guvernul trebuie să facă primul pas. Să mărească salariile, dar să impună criterii severe de performanţă. Nu de alta, dar nu e normal ca directorii care vin la concurs să ceară anonimizarea propriilor nume, ca să nu se facă de râs dacă iau note mici, sau să vedem dascăli care vor venituri decente însă ei iau nota 1 şi ceva la examenul de titularizare.
Cu sau fără greve, cu sau fără măriri salariale, nu ne mai putem face iluzii. Învăţământul a ajuns o afacere independentă de "România Educată" a Statului Român, exclusiv între părinţi care mai cred în utilitatea educaţiei pentru odraslele lor şi nişte dascăli dedicaţi, care îşi fac meseria indiferent de greutăţile de care se izbesc. Restul e retorică sindicală şi gargară guvernamentală.