La 13 ani a ucis pentru prima dată. A zdrobit capul unei bătrâne cu o bâtă, pentru că femeia n-a vrut să-i dea banii ţinuţi în casă.

Acum, la 35 de ani, mai are la activ încă patru crime la fel de sângeroase, plus 143 de tâlhării. Atâtea a recunoscut el, deşi procurorii îl suspectează şi de altele, rămase cu autor necunoscut.

Cu un asemenea cazier, alţii ar fi primit închisoare pe viaţă. Roştaş Noe, însă, era minor când a prins gustul crimelor. În total, a ispăşit 10 ani de carceră, dintre care doar 3 ani pentru crime, iar acum e liber, fără să fi primit măcar vreo restricţie de circulaţie. Aşa că a plecat să-şi încerce norocul în Irlanda!

A ucis pentru bani

03 Gavra.jpgNoe a comis prima crimă în vara lui 1988. Avea 13 ani şi a venit la Oradea pentru a-şi face rost de bani. Victima a fost o bătrână care locuia în centrul oraşului şi pe care mai întâi a încercat s-o tâlhărească în propria-i casă. Fiindcă femeia s-a apărat, a atacat-o cu o scândură. "A lovit-o până când i-a zdrobit ţeasta", povesteşte prim-procurorul Parchetului Bihor, Viorel Gavra (foto), cel care i-a anchetat toate faptele.

A fost doar începutul unui şir de cinci omoruri. Bătrânei i-a urmat un ceasornicar pe care l-a căsăpit cu un ciocan, şi un consătean din Tileagd, ucis în bătaie cu o bâtă pentru o pereche de pantaloni.

S-a răzbunat pe un homosexual

Dacă primele trei crime le-a comis în scop de jaf, ultimele două au fost mai mult din furie. În 1991, tânărul Roştaş, pe atunci în vârstă de 16 ani, a omorât un homosexual din Arad la care se dusese în vizită şi care, după ce s-au îmbătat, i-a făcut avansuri. Enervat, Noe l-a strâns de gât, iar apoi i-a legat o pungă în jurul capului, ca să fie sigur că-l lasă fără respiraţie. De plecat, însă, n-a plecat din casa victimei până nu i-a luat toate lucrurile de valoare, între care şi o pungă cu monede de aur.

După numai o zi, a mai ucis o dată! De astă dată la Oradea, în Parcul 1 Decembrie, unde s-a întâlnit cu prietenii la o bere. I-a picat pata, spune anchetatorul său, pe un beţiv care dormea pe o bancă în apropierea locului unde stăteau ei. Deranjat de prezenţa acestuia, Noe a decis să-i aplice o corecţie. L-a bătut cu pumnii şi picioarele până l-a lăsat fără suflare. Spre ghinionul lui, însă, crima a avut ca martori câţiva trecători care, mai apoi, au descris poliţiştilor semnalmentele lui. Câteva zile mai târziu, Roştaş era ridicat de acasă şi transportat la Oradea, pentru audieri.

Fără scrupule

03 Rostas Noe.jpgÎn timpul anchetei, care a durat aproape trei ani, Roştaş (foto) a recunoscut toate crimele, dar şi o serie de tâlhării. Cu sânge rece, ucigaşul, care la vremea respectivă abia împlinise 16 ani, i-a plimbat pe anchetatorii săi în toate locurile din oraş şi le-a arătat exact ce s-a întâmplat, descriind cu lux de amănunte modul în care şi-a atacat ori şi-a omorât victimele.

"Ne-a spus că a comis şi câte patru-cinci tâlhării într-o singură zi. Venea cu trenul din Tileagd împreună cu verii lui şi îi atacau pe navetişti ori pe bătrânii care veneau la Oradea pentru cumpărături. Apoi, în oraş, acosta prin gară, în jurul pieţelor ori prin autogară persoane care nu se puteau apăra şi le smulgea banii, bijuteriile, plase, poşete sau genţi. Unui bărbat i-a tăiat degetul pentru că i-a plăcut inelul pe care îl purta şi pe care nu i l-a putut scoate!", povesteşte procurorul Gavra.

Fără probleme psihice

În total, procurorii i-au numărat 143 de tâlhării. Roştaş a recunoscut faptele convins că, fiind minor, nu risca altceva decât internarea într-un centru de reeducare.

A avut, totuşi, ghinion. Având în vedere gravitatea faptelor sale, judecătorii au decis condamnarea lui la închisoare, mai ales că în urma expertizei psihiatrice medicii au stabilit că tânărul era cât se poate de conştient de consecinţele faptelor sale. "Pacientul are un retard mintal uşor (intelect limitat) şi carenţe în modelul familial şi comunitar, discernământul său fiind păstrat", concluziona raportul medico-legal.

Sentinţa judecătorilor, pronunţată în 1995, a constituit o premieră la acea vreme. "A fost unicul minor din România care a primit închisoare cu executare, 3 ani şi jumătate. A fost maximul pe care l-am putut obţine", îşi aminteşte Viorel Gavra.

Liber, în Irlanda

După eliberare, Roştaş şi-a continuat nelegiuirile. A fost condamnat în două rânduri, ultima dată în 2005, după ce, împreună cu un nepot de-al său, a intrat în casa unei bătrâne din Tileagd. "Au intrat noaptea prin pod. M-a trezit zgomotul şi am ieşit din cameră. Cel mai mare (n.r. - Roştaş Noe) m-a lovit şi m-a ţinut de gură ca să nu pot striga, iar celălalt a căutat prin casă. N-au găsit nimic şi au fugit", a povestit bătrâna în faţa judecătorilor.

Din cei 5 ani de închisoare pe care i-a primit pentru această ultimă faptă, Roştaş a executat doar 4. Fără să ţină cont de trecutul său sângeros, judecătorii au decis că individul poate fi tratat cu blândeţe, pentru că nu mai reprezintă pericol social, şi l-au eliberat cu condiţia să nu mai comită şi alte ticăloşii. Iar până acum criminalul s-a ţinut de cuvânt: imediat după ce a ieşit pe poarta Penitenciarului Oradea a şi plecat în Irlanda. La furat!


ÎNSCENARE
Băiat cuminte

03 Mama Noe.jpgÎn colonia de ţigani din Tileagd, numele lui Noe Roştaş e rostit cu teama cuvenită faimei sale de dur. Vărul său, Antei, unul din complicii cu care a acţionat la tâlhării, a rămas acasă. "Dacă-mi dai 100 de euro, îţi spun tot cum s-a întâmplat. Pe el nu-l găseşti, că-i plecat la Irlanda, la ciordeală. Dacă nu, nu", a pus el condiţii reporterilor BIHOREANULUI, care l-au chestionat despre faptele vărului său.

Mama lui Noe, însă, îi susţine nevinovăţia şi acum, declarând că fiul ei a fost victima unor înscenări. "N-a făcut nimic băiatul meu. L-au bătut ca să ia pe el toate faptele. Fiul meu n-a ucis şi n-a tâlhărit pe nimeni", spune Ana Jarca (foto)

Întrebată de ce în casa ei au fost găsite totuşi lucrurile furate din locuinţele victimelor, bătrâna a rămas descumpănită o clipă, dar şi-a revenit iute: "Le-a cumpărat ori le-a primit de la alţii, dragă!"...