Un orădean în vârstă de 37 ani a rămas fără permis de conducere pentru următoarele 3 luni, după ce a fost prins circulând cu peste 100 km/oră pe strada Nufărului din Oradea, adică dublul vitezei permise în zonă. 

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, orădeanul a fost oprit de poliţiştii Biroului Rutier Oradea luni seara, în jurul orei 23.20, pe strada Nufărului. Aparatul radar indica faptul că acesta circula cu viteza de 114 km/h, înregistrată radar, pe un sector de drum cu limita legală de viteză de 50 de km/h.

"Conducătorul motocicletei, care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 - 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile", scrie în informare.

Concret, omul a încasat 10 puncte amendă în valoare de 1430 lei, din care poate plăti jumătate în termen de 15 zile, după cum a explicat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa. 

În total, luni, poliţiştii au aplicat 92 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 34.800 de lei, au reţinut opt permise de conducere și două certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 56 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 16 sancțiuni au fost pentru lipsa centurii de siguranță, două sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, două pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau a pietonilor, alte două pentru depășiri neregulamentare, o sancțiune a fost pentru conducere sub influența alcoolului, iar 13 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!