Prețul motorinei standard a depășit din nou pragul psihologic de 10 lei pe litru în mai multe benzinării din Oradea. Marți, cel mai ridicat tarif ajungea la 10,18 lei/litru, în timp ce benzina standard se vindea cu peste 9 lei/litru.

Până la 10,18 lei

Potrivit datelor afișate marți pe platforma Monitorul Prețurilor, dezvoltată de Consiliul Concurenței, motorina standard costa peste 10 lei/litru în stațiile Gazprom, OMV, Rompetrol și Petrom din Oradea.

Cel mai mare preț era afișat de Gazprom – 10,18 lei/litru –, urmat de OMV și Rompetrol, ambele cu 10,13 lei/litru, și de Petrom, cu 10,07 lei/litru. Sub pragul de 10 lei se mai situau stațiile MOL, unde litrul costa 9,98 lei, și Socar, cu 9,88 lei/litru.

Și benzina standard a trecut de 9 lei în toate rețelele analizate. Prețurile variau între 9,03 lei/litru la Socar și 9,24 lei/litru la Gazprom. Petrom vindea litrul cu 9,16 lei, MOL cu 9,15 lei, iar OMV și Rompetrol cu câte 9,22 lei.

Motorina standard a mai depășit pragul de 10 lei în Oradea în primăvara acestui an.

În toată țara 

La nivel național, Digi24 a relatat marți că motorina standard depășește 10 lei/litru în mai multe stații de carburanți, după o scumpire de 20 de bani.

Potrivit sursei citate, creșterile din ultima perioadă au fost influențate și de perturbările apărute în aprovizionarea cu țiței din Kazahstan, în urma atacurilor din Marea Neagră.

Știrile Pro TV au relatat, pe de altă parte, că autoritățile din Kazahstan au anunțat luni reluarea exporturilor prin conducta Caspian Pipeline Consortium, prin care România primește peste 60% din importurile sale de țiței.

Măsuri votate de Senat

Scumpirile vin în timp ce Senatul a adoptat luni, cu 115 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” și opt abțineri, un proiect de lege care propune noi intervenții pe piața carburanților. Proiectul L452/2026 a fost trimis Camerei Deputaților, care este for decizional, astfel că măsurile nu sunt încă în vigoare.

Potrivit formei adoptate de Senat, proiectul prevede declararea situației de criză pe piața carburanților până la 31 octombrie 2026, cu posibilitatea prelungirii, limitarea adaosului comercial practicat de fiecare operator la media aferentă anului 2025, ajustată o singură dată cu rata inflației, precum și restricționarea exporturilor și livrărilor intracomunitare de motorină și țiței.

Totodată, ar urma să fie introdus un mecanism prin care acciza la motorina standard să poată fi redusă gradual, cu procente cuprinse între 5% și 25%, în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețului mediu la pompă. Ministerul Finanțelor ar urma să analizeze indicatorii de două ori pe lună, folosind datele Consiliului Concurenței.

Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan, unul dintre inițiatorii proiectului, a afirmat că, la cotațiile actuale, mecanismul ar putea reduce prețul motorinei cu aproximativ 34 de bani pe litru, iar impactul ar putea ajunge la 84 de bani dacă prețurile vor crește cu peste 20%. Aplicarea măsurilor depinde însă de adoptarea proiectului de către Camera Deputaților și de intrarea legii în vigoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!