Dascălii orădeni riscă să nu îşi primească salariile întregi, drept pentru care Primăria a trimis mai multe adrese către Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin care a cerut modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1618/2009 din 23 decembrie 2009, potrivit căreia fondul de salarii al angajaţilor din sistemul de învăţământ a fost stabilit pe baza standardelor de cost pe elev sau pe preşcolar, pe an.

„Modificarea se impune întrucât din analiza efectuată pe baza statelor de personal ale unităţilor de învăţământ din luna ianuarie, se constatată că fondurile alocate cheltuielilor de personal prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice nu asigură plata integrală a salariilor în toate şcolile din municipiu pentru luna martie", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii transmis presei locale.

Conform reprezentanţilor municipalităţii, din execuţia anului trecut, care a fost de 112.944.153 lei, rezultă că sumele repartizate în urma calculării pe baza standardelor de cost a fondurilor destinate cheltuielilor de personal sunt de 103.486.250 lei la un număr de 37.410 elevi şi preşcolari. Astfel, rezultă un cost mediu unitar de 3.019,09 lei pe elev, în vreme ce costul alocat efectiv pe elev anul acesta este de doar 2.766 lei.

În adresele către ministere municipalitatea a solicitat suplimentarea fondurilor alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea cheltuielilor de personal din învăţământ şi introducerea unor criterii de repartizare a acestor fonduri, care să ţină seama şi de gradul de pregătire al profesorilor. „Actuala propunere nu ţine seama de acest criteriu şi face ca şcolile din mediul rural, cu un număr mare de profesori suplinitori, să aibă un excedent de fonduri, în timp ce şcolile din municipiile reşedinţă de judeţ, cu profesori care au toate gradele didactice să fie subfinaţate", se mai precizează în comunicat.

Primarul Ilie Bolojan a declarat pentru BIHOREANUL că municipalitatea nu ar putea finanţa din bugetul local diferenţa pentru plata integrală a salariilor profesorilor nici dacă ar avea fonduri, pentru că acest lucru este ilegal. „Am înţeles că sindicatul profesorilor dorea să facă un miting de protest în faţa Primăriei. Acest lucru este absurd. Municipalitatea este doar o instituţie intermediară prin care se face plata salariilor, alocările de fonduri făcându-se, de la bugetul central, prin intermediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice", a spus Ilie Bolojan.

Municipalitatea a făcut un apel către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor şi Instituţia Prefectului să intervină pentru remedierea acestor deficienţe de salarizare, pentru ca procesul de învăţământ să nu fie pus în pericol de neplata salariilor profesorilor.