Municipalitatea orădeană a demarat în premieră naţională un program de screening al stării de sănătate a elevilor orădeni din clasele I şi a V-a. Astfel, în baza acordului părinţilor, 2.489 de copii din totalul de 3.614 de elevi orădeni de clasa întâi şi din clasa a V-a îşi vor face gratuit analizele medicale.

Programul de screening al stării de sănătate va cuprinde câte un examen oftalmologic, ORL, stomatologic, dar şi analize de laborator precum hemoleucograma şi examenele coproparazitologice.

Viceprimarul Rozalia Biro a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că deşi costurile analizelor medicale sunt suportate de municipalitate, doar 66% dintre părinţii elevilor orădeni cuprinşi în program şi-au dat acordul cu privire la investigarea stării de sănătate a copiilor. "Este vorba de reticenţa la nou sau probabil nu ne-am făcut noi destul de bine înţeleşi. Le-am trimis părinţilor o scrisorică de zece rânduri în care le solicităm acordul pentru efectuarea analizelor şi probabil nu a fost destul de clară", a declarat Biro.

Frica de analize

Zita Koncsek, directorul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO), instituţia prin intermediul căreia se derulează programul, a declarat la rândul său că părinţii s-au temut în mod probabil de analizele de sânge pe care urmau să le facă elevii. "Poate s-au temut că le vom lua copiilor sânge din venă, lucru care ar fi fost mai neplăcut, dar noi intenţionăm să colectăm sânge pentru hemogramă din degetul micuţilor pentru că proba este suficientă pentru analizele pe care le facem", a declarat Koncsek.

Directorul ASCO a declarat că deşi programul a fost deja demarat, instituţia primeşte în continuare solicitări din partea părinţilor care nu şi-au dat iniţial acordul, iar micuţii de clasa I şi a V-a care nu au fost prinşi în program ar putea fi examinaţi la începutul lunii iunie.

Probleme cu vederea

Programul de screening al stării de sănătate a copiilor a demarat în perioada 4-8 aprilie cu examenul oftalmologic, oferit gratuit de dr. Jelic Cornelia prin cabinetul Optica Focus Oradea. Din cei 656 de elevi consultaţi până în prezent 132 de copii, reprezentând 20% din cei examinaţi, au prezentat probleme cu vederea. "În urma controlului oftalmologic, la fel ca în cazul tuturor analizelor, părinţii şi medicul şcolii vor primi o adeverinţă medicală cu starea de sănătate a copilului şi recomandarea să se adreseze unui medic specialist", a spus Zita Koncsek.

Programul de screening va continua în perioada următoare cu examenul ORL pe care medicul Maria Domuţa s-a oferit să îl efectueze gratuit pentru un număr de 2.289 de elevi. Pentru un număr de 200 de copii audiograma va fi făcută, tot gratuit, de către Cabinetul de protezare auditivă Romsound, prin grija Serviciului de Ajutor Maltez, filiala Oradea. Hemoleucograma şi examenele coproparazitologice vor fi efectuate după vacanţa de Paşti a elevilor.

Tot mai mulţi

Programul de screening al stării de sănătate a elevilor cuprinde în acest an 1.293 de elevi de clasa I şi 1.196 de elevi de clasa a V-a. Viceprimarul Rozalia Biro este de părere că numărul beneficiarilor va creşte de la an la an, la fel ca în cazul cursurilor de înot cofinanţate de municipalitate pentru elevii de clasa a II-a.

Dacă în urmă cu trei ani la cursurile cu o durată de şase săptămâni participau circa 60% din elevi, în acest an şcolar prezenţa a crescut la peste 90%. Cursurile de înot vor costa anul acesta municipalitatea 160.000 euro.