Agenda de lucru a Direcţiei Tehnice pentru anul 2012 numără 58 de investiţii noi în drumuri şi căi de acces. Conform estimărilor municipalităţii orădene, până la sfârşitul anului numărul străzilor nemodernizate va scădea de la 274 la 216 dintr-un total de 795 de străzi orădene.
Investiţii la periferii
Cele mai multe lucrări vor avea loc în cartierele Tokai şi Oncea, unde urmează să fie transformate în şantier 16, respectiv 11 căi de acces. "Toate străzile din zona Oncea care vor intra în modernizare au reţea de apă din azbest, iar aceasta trebuie înlocuită", a declarat primarul Ilie Bolojan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.
În cartierul Iorga, construit pe dealurile Oradiei, vor fi modernizate cinci străzi pentru a pregăti terenul viitorului drum rapid din strada Ecaterina Teodoroiu, pe care municipalitatea vrea să îl construiască din fonduri europene. "Nu putem să modernizăm strada Ecaterina Teodoroiu şi să lăsăm să vină la vale noroiul de pe deal", a spus primarul.
În schimb, în zona centrală şi cartierul Ioşia se vor moderniza doar patru străzi, iar în Velenţa şi Nufărul numai trei, respectiv una singură. "În cartierul Ioşia au fost prinse în programul de modernizare doar patru artere pentru că celelalte, mult mai multe, se regăsesc în proiectul de extindere şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare şi vor intra în asfaltare de anul viitor", a declarat primarul.
Pe lista de investiţii a municipalităţii se mai numără printre altele reabilitarea Drumului Uzinal care va lega Eurobussines Parc de viitoarea zonă industrială care va fi amenajată în spatele CET-ului, construirea unei benzi de acces rapid din bulevardul Magheru spre aleea Gojdu prin demolarea chioşcului de la capătul podului Dacia, realizarea de căi de acces din Nufărul în şoseaua de centură şi reamenajarea spaţiilor din zona străzilor Sovata, Aluminei, Aleea Tuşnadului. "După demolarea garajelor, aici va fi o zonă de recreere cu parc, zonă verde şi două terenuri de sport", a spus Bolojan.
"A fost un an greu pentru Direcţia Tehnică"
În cadrul conferinţei de presă de miercuri, primarul Ilie Bolojan i-a mulţumit şefului Direcţiei Tehnice, Mircea Ghitea, pentru activitatea din anul precedent. "2011 a fost un an greu pentru Direcţia Tehnică datorită numărului mare de lucrări. Anul trecut volumul de lucrări a crescut cu 8% faţă de 2010, investiţiile totale ridicându-se la circa 12 milioane de euro", a declarat primarul.
Printre cele mai importante lucrări efectuate în 2011 s-au numărat: construirea podului peste Crişul Repede din zona străzii Sovata, construirea unui pod nou peste Peţa în strada Abatorului, reabilitarea străzii Matei Corvin, modernizarea străzii Principatelor Unite şi altele. Anul trecut, Direcţia Tehnică a finalizat lucrările la un număr de 27 de obiective cu o lungime totală de 17,15 kilometri, numărul străzilor modernizate urcând la 521.
"2011 a fost cel mai greu an pentru Direcţia Tehnică, cu lucrări de dificultate sporită, cum nu s-au realizat până acum în Oradea. Însă prin efortul Direcţiei Tehnice s-au făcut lucrări complexe, de bună calitate, respectându-se termenele", a spus Bolojan, care rareori îşi laudă subordonaţii.
Conform evidenţelor municipalităţii, anul trecut Direcţia Tehnică a derulat investiţii de peste 57 milioane de lei, sumă în creştere faţă de 2010, când valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la 53,4 milioane de lei.