Locatarii cartierului Grigorescu vor putea ajunge în zona centrală a oraşului în doar câteva minute fără a mai ocoli prin cartierul Cantemir.

Primarul Ilie Bolojan s-a întâlnit joi seară cu locuitorii străzii Vaporului, cărora le-a promis construcţia unui pod peste Peţa, construcţie care ar scurta enorm distanţa dintre şoseaua de centură şi Parcul Horea. Conform unui comunicat al Primăriei, viitorul pod va fi construit pe structură metalică, va avea două benzi de circulaţie, trotuare şi va fi lat de 11,6 metri. Pentru protecţia pietonilor pe marginea carosabilului vor fi montaţi parapeţi.

Bolojan le-a mai vorbit celor prezenţi despre prelungirea străzilor Vaporului, Toamnei şi Atelierelor, amenajarea de trotuare şi construcţia unui sens giratoriu la intersecţia lor.

Strada Vaporului a fost modernizată în cursul acestui an pe o lungime de 297 metri. Refacerea carosabilului a fost precedată de reabilitarea reţelelor de apă şi a celor electrice şi realizarea de branşamente la apă şi gaz.

Conform estimărilor municipalităţii prelungirea celor trei străzi, amenajarea giraţiei şi construcţia podului peste Peţa vor costa circa 6,9 milioane lei. Lucrările vor începe undeva în cursul acestei toamne.