După o ploaie deasă, Piața Unirii din Oradea a găzduit, duminică seară, un spectacol cu muzică klezmer și dansuri israeliene, organizat în cadrul festivalului Euroiudaica. Pe scenă a fost chemat, la un moment dat, și Ilie Bolojan, care urmărea spectacolul discret de undeva din public, alături de partenera sa. 

Concertul i-a adus pe scenă pe artiștii din Bucharest Klezmer Band, Hakeshet Klezmer Band și din trupa de dansuri israeliene Or Neurim, ultimele două fiind din Oradea. 

Spectacolul s-a ținut pe o vreme mohorâtă și rece, care a distonat cu ritmurile vioaie de pe scenă. Din cauza vremii, și spectatorii au fost cam puțini. Printre ei, s-a numărat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, care a fost chemat pe scenă de organizatori, mai exact de președintele Comunității Evreiești din Oradea, Felix Koppelmann. 

Cum a lipsit de la evenimentul de deschidere a Euroiudaica, ținut la Sinagoga Ortodoxă, Ilie Bolojan a vorbit, pe scurt, despre importanța contribuției diferitelor comunități care au conviețuit în Oradea la prosperitatea și patrimoniul urbei. 

„Se cuvine să spun că orașul nostru, așa cum arată, este un rezultat al contribuției comunităților care au trăit, care au muncit în el de-a lungul sutelor de ani. Comunitatea evreiească alături de cea maghiară și de cea română au avut o contribuție majoră la ceea ce vedem noi astăzi în centrul istoric”, a spus Ilie Bolojan. 

Un alt moment intercalat între energicele cântece klezmer a fost cel în care i s-a urat „La mulți ani!” uneia dintre solistele din trupa Bucharest Klezmer Band, Eugenia-Brenda Vexler, soția președintelui Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler.

Acesta, de altfel, a urcat pe scenă cu un coș imens de flori, iar colegii de trupă ai sărbătoritei au cântat „La mulți ani!” și „Să trăiască Vexlerii!”. 

Organizat pentru prima oară la Oradea, festivalul cuprinde spectacole de teatru, de muzică klezmer și diferite prelegeri până la finalul acestei săptămâni.

Evenimentele sunt cu intrare gratuită, mai puțin reprezentația musicalului „Scripcarul pe acoperiș”, programată marți seara la Teatrul Regina Maria.

PROGRAMUL EUROIUDAICA 2023

Luni, 4 septembrie

Ora 18.30 Spectacol de teatru

"Nuntă cu divorț” (Teatrul Evreiesc de Stat, București) - Teatrul ”Regina Maria”, Sala Mare

Ora 21.00 Concert 

Concert ”Yiddish Tango” cu Berti Barbera & Mariano Castro (Argentina) - Noo'vo Resto Lounge

Marți, 5 septembrie

Ora 11.00 Conferința

"Oradea evreiască“, lectori arh. Cristian Pușcaș și prof. univ. Antonio Faur - Muzeul Istoriei Evreilor, Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein

Ora 16.30 Cartea de la ora 5

Prezentare de carte: ”Frontul roșu” de Avram Steuerman Rodion, urmată de un concert de sonete muzicale cu Florian Chelu Madeva & Alexandrina Chelu-Schorr - Noo'vo Resto Lounge

Ora 19.00 Spectacol de teatru

”Scripcarul pe acoperiș” (Teatrul ”Regina Maria”) - Teatrul ”Regina Maria”, Sala Mare

Miercuri, 6 septembrie

Ora 11.00 Conferințe

„Teatrul idiș în România interbelică”, conf. univ. dr. Camelia Crăciun și ”Considerații privind dinamica peisajului cultural idiș în România interbelică”, lector univ. dr. Francisca Solomon - Casa Darvas-La Roche

Ora 16.30 Cartea de la ora 5

Prezentare de carte: ”Biblioteca de Literatură Idiș”, Editura Hasefer, cuprinde 9 titluri. Prezintă conf. univ. dr. Camelia Crăciun și lector univ. dr. Francisca Solomon - Casa Darvas-La Roche

Ora 18.30 Spectacol de teatru

„Final Cut” (Teatrul Golem din Budapesta)  - Teatrul ”Regina Maria”, Sala ”Transilvania”

Ora 20.30 Concert de muzică evreiască

Concert ”Shalom”, susținut de Teatr Żydowski im. Estery Rachel i Idy Kamińskich (Teatrul Evreiesc din Varșovia) - Sinagoga Neologă Sion

Joi, 7 septembrie

Ora 16.30 Cartea de la ora 5

Prezentarea albumelor ”Imaginea turcilor și tătarilor în arta modernă românească”;  ”Pandemiile și epidemiile trecutului. Provocări de comunicare multilingvă”; ”Comunitate. Multiculturalitate. Dezvoltare” cu dl. Thomas Șindilariu, Subsecretar de Stat în Departamentul pentru Relații Interetnice - Muzeul Istoriei Evreilor, Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein

Ora 18.30 Spectacol de teatru

”Der Szturem. Cwiszyn” - Teatr Żydowski im. Estery Rachel i Idy Kamińskich (Teatrul Evreiesc din Varșovia) - Teatrul ”Regina Maria”,  Sala Mare

Ora 20.30 Spectacol de teatru

„Virtshaft” (Teatrul Golem din Budapesta) - Teatrul ”Regina Maria”, Sala ”Transilvania”

Vineri, 8 septembrie

Ora 11.00 Conferința

”Ce a mai rămas din patrimoniul sefard din România”, conf. univ. dr. Felicia Waldman - Muzeul Istoriei Evreilor, Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein

Ora 18.00 Concert

Concert cantorial, Nógrádi Gergely (Ungaria) și Emanuel Pusztai - Sinagoga Mare de Rit Ortodox

Ora 19.30 Kabalat Șabat

Sinagoga Mare de Rit Ortodox

Sâmbătă, 9 septembrie

Ora 11.00 Tur ghidat

Descoperirea patrimoniului imobiliar evreiesc din Oradea, ghid arh. conf. univ. Cristian Pușcaș - punct de plecare a turului ghidat: Sinagoga de Wiznitz, str. Crinului, nr. 2

Ora 16.30 ”Ask the Rabbi”

Prim Rabin Rafael Shaffer, prof. dr. rabin Asher Ehrenfeld - Sinagoga Mare de Rit Ortodox

Ora 21.00 Concert klezmer

Pressburger Klezmer Band (Slovacia) - Piața Unirii

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!