Pătimaşi, la fel ca în toate, şi în politică, românii nu-şi prea uzează raţiunea şi memoria când ajung să-şi judece conducătorii, motiv pentru care din când în când memoria colectivă se cere împrospătată, în speranţa că va repune în funcţiune şi raţiunea.

Săptămâna aceasta cităm din "prietenul meu, Liviu Dragnea", cum l-a numit şeful PSD Bihor, Ioan Mang, pe cel care i-a devenit amic imediat ce a încetat să-i fie Victor Ponta. Descins astă-primăvară la Oradea ca să lumineze poporul pesedist, ba chiar şi pe orădenii de rând, zicea aşa: "Am tot auzit despre domnul Bolojan, marele primar de municipiu mare. Oradea este un municipiu mare, frumos, populat cu oameni de o condiţie deosebită. Dar, din păcate, este printre puţinele localităţi din România unde oamenii încă se mai lasă păcăliţi". După care a indicat tovarăşilor bihoreni pe ce temă să-şi toace adversarul, care ar fi îngropat Oradea în datorii de nici mai mult, nici mai puţin decât 490 milioane lei. Ce-a urmat se ştie: toată campania, Mang şi Adelina Coste s-au tăvălit pe jos de grija orădenilor, alarmându-i că Bolojan cel Cumplit i-a dus la sapă de lemn, amanetându-le chiar şi viitorul stră-strănepoţilor.

Mi-am amintit aberaţiile săptămâna trecută, când municipalitatea a anunţat rambursarea, integrală şi anticipată, a ultimului rest din creditele de 84,85 milioane lei folosite pentru finanţarea proiectelor europene până la decontarea lor de către UE, efectul fiind revenirea, de anul viitor, a nivelului de îndatorare la valoarea anterioară derulării, de 18,34%. Finalmente, orădenii au plătit dobânzi de 396.502 lei, adică 2 lei/locuitor, la investiţii de zeci de milioane de euro.

Tot miercurea trecută, Traian Bodea, egalul lui Mang de la CJ, anunţa că judeţul a început demersurile pentru contractarea unui credit de 120 milioane lei, din care jumătate pentru finanţarea proiectelor europene (deocamdată nu se ştie nimic despre cealaltă jumătate), fără ca vreun liberal să ţipe apoi că PSD-UDMR-ALDE înglodează Bihorul în datorii, asta chit că suma reprezintă veniturile judeţului pe aproape 31 de ani! Ceea ce, tradus din română în limba pesedistă, înseamnă că o îngroapă în datorii nu doar pe Nană Floare, ci şi pe nepoţii ei.

Deşi e la mintea cocoşului că dezvoltare fără credite nu se poate, nimeni n-a măsurat cât a influenţat propaganda mincinoasă a PSD rezultatul alegerilor locale. De vreme ce liberalilor le-au lipsit numai 800 de voturi ca să aibă mai mulţi consilieri decât PSD-UDMR-ALDE şi implicit pentru a conduce judeţul, e posibil să fi fost decisivă, dacă tabloul zugrăvit de alde Dragnea, Mang şi Coste a speriat 800 de votanţi.

Tentaţia PNL-iştilor de a plânge şi ei acum soarta bieţilor bihoreni îndatoraţi până-n gât ar putea fi, deci, mare, dar mă îndoiesc că o vor face. Dacă nu din fair play, măcar din calcul. Peste patru ani poate le vine din nou rândul la cârmă, dar acolo nu-i pot duce alegători dopaţi cu populism, ci educaţi şi informaţi. Până atunci, aşadar, să rabde.