Echipa naţională de baschet masculin seniori a României se află în aceste zile la Oradea, unde va susţine, duminică, ultimul joc din Grupa B a FIBA Basketball World Cup 2027 European Pre-Qualifiers.
Tricolorii vor întâlni, de la ora 19, Norvegia, într-un joc ce este programat la Oradea Arena.
Meciul a fost prefaţat de reprezentanţii echipei ţării noastre într-o conferinţă de presă la care au participat selecționerul Mihai Silvășan, managerul echipei naționale Cătălin Burlacu și căpitanul Bogdan Nicolescu.
„Mă bucur să mă aflu din nou în sânul echipei naționale. De fiecare dată, atât ca jucător, cât și ca antrenor, am acceptat convocările și provocările cu foarte mare bucurie și plăcere. Am marele noroc să colaborez cu niște băieți care vin cu inima deschisă și dau totul pentru echipa națională. Spun acest lucru fără absolut nicio exagerare. Sunt la a treia fereastră și niciodată nu am avut niciun motiv să mă plâng de vreo atitudine negativă față de felul în care se antrenează. Obiectivul nostru este să atingem potențialul maxim existent în acest moment la echipa națională. Nu vreau să mă gândesc la deznodământul final al acestei campanii, pentru că din punctul meu de vedere este ceva greșit doar să visezi la ceva fără să te gândești realist la pașii pe care urmează să-i faci. Concentrarea noastră e pe fiecare ședință video și pe fiecare antrenament, pe fiecare meci disputat în parte. Important este să creăm o mentalitate corectă și să punem bazele unui mediu de lucru sănătos, în care sportivii să vină la echipa națională și să se simtă confortabil”, a declarat antrenorul Mihai Silvăşan.
Victoria ne aduce calificarea
Managerul echipei naţionale, Cătălin Burlacu, a explicat şi care este situaţia în această campanie de calificare.
„Avem posibilitatea să obținem locul 1 și să ne calificăm mai departe. De asemenea, există și varianta calificării de pe locul al doilea. Dacă avansăm în faza a doua din precalificări, programată pentru luna august 2025, acolo vor fi deja adversari mult mai puternici. (...) Tragerea la sorți a grupelor din următoarea campanie va avea loc în luna mai la Doha, cu ocazia Adunării Generale a Boardului FIBA. Se vor alcătui patru grupe de trei echipe, rezultând câte patru meciuri pentru fiecare echipă. Locurile 1 și 2 din fiecare grupă avansează în calificările FIBA World Cup 2027”, a explicat fostul jucător.
Cătălin Burlacu a ţinut să mulțumească municipalități orădene şi reprezentanților Clubului Sportiv Municipal Oradea pentru deschidere, ajutorul oferit şi găzduire.
„Am găsit aici o bază sportivă foarte frumoasă și îngrijită. Venim după turneul de Cupa României, un eveniment aprig disputat. În ceea ce privește echipa națională, ne dorim o victorie în confruntarea cu Norvegia”, a conchis Burlacu, care a făcut şi un apel către suporteri și iubitorii de baschet pentru a veni în număr cât mai mare la meciul de duminică.
Căpitanul naționalei, un leu roșu
Și antrenorul Mihai Silvăşan s-a adresat suporterilor, făcând o glumă legată de veșnica rivalitate Oradea-Cluj: „Îi așteptăm pe suporteri în număr cât mai mare la sală pentru meci. Dacă vor să mă înjure pe mine, cunoscută fiind rivalitatea dintre Oradea și Cluj, să o facă, doar să vină la sală. Eu fac orice pentru echipa națională a României, așa că îi aștept să vină cât mai mulți. Prioritară este echipa națională și avem nevoie de sprijinul fanilor pentru a o ajuta”, a afirmat antrenorul echipei României.
Căpitanul echipei CSM CSU Oradea, Bobe Nicolescu este şi căpitan al reprezentativei ţării noastre şi s-a declarat mândru. „Mă bucur să mă aflu aici în această postură, la un meci al echipei naționale la Oradea Arena, acasă. Am ocazia să evoluez în fața suporterilor care m-au susținut la nivel de club atâția ani. Am mai jucat la Oradea cu lotul U20 și am amintiri foarte plăcute din urmă cu opt ani. Avem șansa de a termina pe primul loc în grupă această campanie. Este un lucru pe care vom încerca să-l facem”, a spus Bogdan „Bobe” Nicolescu.
Rezultatele înregistrate de tricolori până acum în această campanie de calificare:
Norvegia – România 62-75
Luxemburg – România 78-84
România – Luxemburg 72-76 (67-67)
Lotul echipei României pentru acest joc: Lucas Tohătan (CSO Voluntari), Nandor Kuti (Dinamo București), Tudor Fometescu (FC Argeș), Mihai Măciucă (U-BT Cluj-Napoca), Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea), Dragoș Diculescu (BG Hessing Leitershofen – Germania), Mirel Dragoste (U-BT Cluj-Napoca), Ștefan Grasu (Dinamo București), Kris Richard (CSM CSU Oradea), Denis Bădălău (Dolomiti Energia Trento – Italia), Andrei Oinaru (CSM Corona Brașov), Emanuel Cățe (Baxi Manresa – Spania), Alexandru Olah (CSO Voluntari) şi Rareș Uță (CS Vâlcea 1924 Rm. Vâlcea).
Staff-ul tehnic este format din: Mihai Silvășan (U-BT Cluj-Napoca) – antrenor principal, Ionuț Bâscoveanu (CSM Corona Brașov) – antrenor secund, Răzvan Munteanu (Tornados Franken – Germania) – antrenor secund, Andrei Bălan (U-BT Cluj-Napoca) – preparator fizic, Csaba Mott (U-BT Cluj-Napoca) – maseur, Adrian Resteman (U-BT Cluj-Napoca) – kinetoterapeut şi Cătălin Burlacu – manager.