Fundaţia Nato Charity Bazaar, a soţiilor de cadre militare din 36 de ţări membre ale alianţei, a donat 7.500 euro asociaţiei salontane "Sfântul Nicolae ocrotitorul săracilor". Katalin Schmidt, preşedintele Nato Charity Bazaar, i-a înmânat, luni, la Primărie, preşedintei Asociaţiei "Sfântul Nicolae ocrotitorul săracilor" cecul simbolic pentru suma donată.

"În anul 2012 au fost depuse cereri de finanţare pentru peste 60 de proiecte. Printre cele 55 de proiecte care vor fi finanţate anul acesta se numără şi cel al Asociaţiei "Sfântul Nicolae ocrotitorul săracilor" din Salonta, care va primi 7.500 euro pentru dotări la centrul de zi", a declarat Katalin Schmidt.

Dorina Marian, reprezentantul asociaţiei salontane, a mulţumit fundaţiei pentru donaţia făcută în numele beneficiarilor. "Suma primită va acoperi jumătate din cheltuielile cu achiziţionarea unui ecograf, diferenţa urmând să fie asigurată de asociaţie. Aparatul va fi deservit de un medic voluntar în cadrul centrului de zi pentru copiii provenind din familii în dificulate", a declarat preşedinta asociaţiei.

În 2012, Nato Charity Bazaar, a donat, tot în urma unui concurs de proiecte, 8.800 euro pentru achiziţionarea a două monitoare multiparametrice de funcţii vitale care deservesc în prezent secţiile de neonatologie şi de pediatrie a spitalului Marghita.

În ultimii cinci ani, printre organizaţiile bihorene care au beneficiat de finanţări din partea organizaţiei în baza unui concurs de proiecte s-au numărat fundaţiile Don Orione, Emanuel, Sfântul Ştefan din Sâniob, asociaţiile Pro Cefa şi Pas cu Pas şi Asociaţia Haţieganu-Papai-Pariz a cadrelor medicale de la Spitalul "Dr. Pop Mircea" Marghita.

Asociaţiile bihorene care doresc să obţină finanţare din partea NATO Charity Bazaar îşi vor putea depune cererile de finanţare până la 1 mai 2012. Formularul de concurs va fi disponibil pe site-ul oficial al organizaţiei www.natocharitybazaar.org cel mai probabil după data de 1 februarie.