Orădenii care locuiesc pe strada de case Constantin Tănase, din centrul vechi al orașului, pe tronsonul dintre străzile Alexandru Vlahuță și Nicolaus Olahus, reclamă lucrările de modernizare făcute de mântuială.

Au tăiat și copacii, și trotuarul...

Constructorii au tăiat arborii de pe stradă pentru a înlocui bordurile și a amenaja trotuarul, ocazie cu care l-au îngustat cu 50 de centimetri pentru a lărgi carosabilul.

Pe zona rămasă pietonilor cu greu va circula, pe viitor, o mămică cu un cărucior, aceasta având de ales între a se izbi de firidele de gaz și a coborî în șosea.

Cu ocazia lucrărilor, executanții au înălțat cu cel puțin două palme trotuarul de pe o parte a străzii.

Pe viitor, apele pluviale scurse de pe acoperișurile caselor și de pe carosabil se vor scurge pe cealaltă parte a străzii pentru că, din rațiuni de economie, municipalitatea a amenajat o singură rigolă și numai trei guri de scurgere. 

Riveranii se tem că, în timpul ploilor, apa va inunda beciurile și curțile locuitorilor de pe latura străzii lăsată intenționat mai jos.

„De jur împrejur, toate străzile au trotuare egale și rigole pe ambele părți. În zona zero a orașului, unde plătim impozite de zonă centrală, soluțiile ar trebui găsite în conformitate”, a reclamat un riveran pentru BIHOREANUL.

Locuitorii tronsonului de stradă au cerut municipalității să refacă lucrarea înainte de asfaltare, cât încă se mai poate interveni. De asemenea, orădenii vor verificarea stării rețelei de colectare a apelor pluviale, care pare să fie una antică și doar de formă...

„Neconformă”

Tronsonul străzii Constantin Tănase dintre Alexandru Vlahuță și Nicolaus Olahus a intrat în șantier de câțiva ani. Constructorii au înlocuit, printre altele, rețeaua secundară de termoficare de sub trotuar și au legat la ea toți consumatorii pe sub carosabil.

Cu ocazia lucrărilor, reprezentanții municipalității au decis redesenarea tronsonului de stradă.

„În urma măsurătorilor în teren, pe capătul dinspre strada Alexandru Vlahuță s-a constatat o lățime a carosabilului de 4,9 metri, neconformă pentru circulația în dublu sens. Din acest motiv, s-a hotărât îngustarea unui trotuar, cota celuilalt fiind fixă din cauza stâlpilor de iluminat”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș.

Reprezentanții municipalității nu consideră că trotuarul îngustat este prea strâmt, în condițiile în care lățimea lui variază, potrivit măsurătorilor, între 1,5 și 1,2 metri.

Lărgirea carosabilului nu va însemna neapărat fluidizarea traficului în zonă. Municipalitatea orădeană ar putea decide ca pe spațiul lărgit să fie amenajat un rând de parcări cu plată, deși riveranii au curți, iar strada ar putea să devină cu sens unic, la fel ca pe alte porțiuni. „Vom decide în comisia de circulație ce vom face”, a spus Marchiș.

La sesizarea BIHOREANULUI, atât directorul tehnic Sebastian Marchiș, cât și viceprimarul Teofil Filimon au descins luni la fața locului pentru a verifica în teren cele reclamate de riverani.

O decizie pe marginea acestora ar urma să fie luată în zilele următoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!