Nemuritorul: Secretul bihoreanului care a ajuns la 100 de ani (VIDEO)

Când a deschis ochii nu-i venea a crede. A început să se "caute" cu mâinile. "Brânci am, slavă Domnului, picioarele mi-s la loc", a inventarit el în gând.

S-ar fi ridicat, dar o ameţeală îl ţintuia. "Hei, sanitar!", dădu să strige. Dar vocea îi suna ca un şuier. Lovit în gât de un brand rusesc, soldatul Atanasă Paşca poate spune că s-a născut a doua oară. Pe 20 august 1942, undeva la poalele Caucazului. Pentru ca astăzi să ajungă la 100 de ani...

Moşoiu'

Apropiaţii îi spun Moşoiu', cu respect! "Amu', ce să zic, dacă nevastă-mea o fost moaşa satului, eu sunt Moşoiu", râde bătrânul. Înfundaţi în faţa uscată de vreme, ochii îi strălucesc precum păstrăvii în apa care taie satul.

Atanasă Paşcă din Sighiştel împlineşte centenarul pe 4 octombrie, dar bătrâneţea parcă i s-a "defectat". Calcă vârtos şi vorbeşte cu mintea trează fără să cotrobăie prin amintiri. Povesteşte apucându-şi ascultătorii de braţ. "Nu mai văd aşe bine...", se scuză în faţa orăşenilor surprinşi de intimitatea gestului.

"Omorâţi puiul de român!"

Atanasă era să moară la 7 ani când, beţi, soldaţii din gărzile roşii ale comuniştilor unguri au dat buzna în casă. "Să omorâm puiul de român!", ziceau pe limba lor", povesteşte bătrânul ce-a trăit în noaptea de 3 martie 1919. Ungurii împuşcaseră deja doi săteni. Copilul a scăpat la rugăminţile mamei. "I-a arătat la cel mai treaz cărţile trimise de tata de pe front. Plecase de patru ani cu armata austro-ungară şi n-a mai venit. "Haideţi, mă, că aici nu-i nimeni acasă", le-a spus ăla ortacilor", zice bătrânul.

Astăzi, un monument cu dalele ştirbe stă mărturie victimelor terorii roşii şi războaielor mondiale. "Cum vedeţi, amu-i stricat. Nu-i mai pasă nimănui...".

Privind înapoi cu mân(dr)ie!

Atanasă a făcut armata între anii '33 şi '35 la  Regimentul 5 Roşiori Oradea, oraş "mare şi frumos". După cătănie s-a însurat cu Ana, dar nu s-a bucurat mult de pace. În ‘39 a fost trimis pe front dincolo de Prut. "Ştiam că va fi rău, dar n-am vrut să fiu fugălău...", zice el. După trei ani s-a răzgândit. Venit în permisie în ianuarie '42, s-a ascuns cinci luni ca muncitor în mina de molibden. A fost dat dezertor, arestat şi trimis înapoi pe front. De data asta cu pedepsiţii. "În Kuban, la poalele munţilor Caucaz, era stuf cât vezi cu ochii, iar nemţii au ordonat să descoperim poziţiile ruşilor. Pe 14 august, un sublocotenent a plecat în misiune cu patru oameni şi nu s-a mai întors. A doua zi a plecat unul cu alţi patru oameni. Pe 16 am fost trimis eu..."

Misiune imposibilă

Atanasă spune că l-au ţinut în viaţă doar rugăciunile mamei. "Când am plecat seara în misiune era o lună de se vedea ca ziua. Am intrat în stuf pe burtă, ca şerpii. Eu eram în faţă, iar oamenii mei veneau aliniaţi la cinci metri unul de altul. Pe la 1 noaptea, când am ieşit pe partea cealaltă, am încremenit. Cât vedeai cu ochii, numai ruşi! Au început să tragă şi minune a fost că am ajuns dimineaţă înapoi întregi", spune bătrânul. Seara următoare a fost obligat să repete misiunea. Grupa de cercetaşi a refuzat să plece fără el. "Ziceau că numa' io îi aduc vii înapoi", povesteşte bătrânul. Şi i-a adus. Pentru asta, a fost decorat cu "Serviciul credincios". Avea să fie ultima sa luptă. Pe 20 august, o lovitură de brand l-a schilodit pe viaţă. "Mâncam într-o groapă de obuz când au năvălit ruşii. O schijă m-a izbit la pământ. I-a rupt o coastă neamţului care era cu mine, iar mie mi-a trecut prin gât până în coloană. Medicul mi-a spus: "Camarade dacă rămâi cu ea poate scapi, dar dacă te operez sigur mori", povesteşte bătrânul.

"Trăiască opinca!"

Trecut în rezervă, Atanasă şi-a recăpătat vocea abia în 1946. Deşi invalid, comuniştii nu i-au dat pensie. Îi ziceau "să-ţi dea bani cine te-a trimis în Rusia!". În ‘64 şi-a călcat pe mândrie şi s-a înscris în PCR. "A trebuit, că altfel nu puteam face nimic". Aşa a ajuns, "boldaşul" satului, apoi viceprimar şi primar.

Bătrânul e convins că politica a fost şi va fi curată înşelătorie. "Când eram copil, la alegeri veneau liberalii în sat încălţaţi cu opinci. "Trăiască opinca! Să fie 500 de lei maja de grâu!", strigau ei. Oamenii se bucurau, că la noi nu se prea făcea grâu şi trebuiau să cumpere. În oraş i-am văzut tot pe ăia, da' cu cizme. "Trăiască cizma! Să fie 1.500 maja de grâu!", spuneau acolo...". Pare-se că de atunci nu s-a schimbat nimic...

Cu inima curată...

Privind înapoi peste un veac întreg, Atanasă spune că secretul longevităţii e viaţa trăită cuviincios. "N-am băut, n-am fumat şi nu m-am certat niciodată cu nevasta", zice el. De ani de zile mănâncă fără grăsimi, sărături, dulciuri şi alcool. "Aşa îmi pică bine şi uite că la 100 de ani pot umbla prin curte să dau mâncare la galiţe şi să grijesc de vacă", se bucură bătrânul, împănându-şi povestea cu alta: "Era demult un om cam la 40 de ani. Şi inima îi zicea: "Ce-i cu tine Ioane?!". "Ce să fie? Simt că mor", zicea omul. Atunci inima i-a spus: "Ioane, ascultă vorbele mele! Cât îi trăi pe mine să nu mă îneci în băutură, să nu mă îngropi în grăsimi şi să nu mă otrăveşti cu supărare. O să ajungi la o sută de ani". Şi aşa a fost...

"Noi, românii, suntem de bai şi cu ruşii, şi cu nemţii, şi cu ungurii. Cu ungurii de la Ardeal, cu nemţii ne-am stricat omenia în Rusia, iară cu ruşii nu cred să se aibe nimeni bine. Dea Dumenezu să ne-nţelegem măcar între noi..."

Atanasă Paşca

Din cei 126 de veterani de război câţi erau în Câmpani, în prezent mai trăiesc doar trei. Foştii combatanţi se luptă cu anii şi cu bolile, aşa că nu au puterea de a-l sărbători pe Atanasă. Membrii Asociaţiei Veteranilor de Război din Oradea sunt şi ei prea bătrâni ca să-l mai poată vizita, iar organizaţia nu are fonduri pentru a-i organiza o festivitate la împlinirea sutei de ani.

Moşoiu' a primit totuşi din partea camarazilor o scrisoare de felicitare şi o diplomă de onoare, ca să nu se simtă uitat...