Nepoata Părintelui: Nepoata lui Arsenie Boca s-a refugiat, la 90 de ani, într-un azil din Bihor și duce mai departe povestea călugărului (FOTO / VIDEO)

Nepoata părintelui Arsenie Boca trăieşte într-un centru pentru vârstnici în Bihor care, de când s-a aflat de prezenţa ei, a devenit un mic loc de pelerinaj. Oamenii ţin s-o cunoască şi s-o asculte povestind pe cea care a fost martoră a tinereţii călugărului şi i-a fost nu doar rudă, ci partener de joacă şi prieten deopotrivă.

Ajunsă la venerabila vârstă de 90 ani, psihologul Zoe Dăian este, şi acum, deosebit de lucidă, chit că a trecut prin numeroase greutăţi şi boli ale bătrâneţii. A stat 4 săptămâni în comă, din pricina unui atac cerebral, din care şi-a revenit brusc, iar anul trecut a avut o formă severă de Covid-19, peste care a trecut. Doamna Zoe, cum îi spun toţi, e convinsă că o veghează Părintele, după cum a mărturisit chiar ea BIHOREANULUI...

Un unchi pentru altă lume

"Eu sunt o moaţă", spune cu mândrie Zoe Dăian. S-a născut în 1930, în comuna Buteni, judeţul Arad, unde tatăl ei era învăţător şi director al şcolii. "Bunica mea din partea tatălui, Ana Boca, a fost soră cu tatăl lui Zian (numele de botez al lui Arsenie Boca – n.r.). Iar tatăl meu, Vasile Crucin, a ţinut foarte mult la el, chiar dacă era o diferenţă de vârstă de 8 ani între ei. Când părinţii lui au divorţat, iar apoi tatăl lui - cu care a rămas - a murit, Zian nu a vrut să se mute la bunicii unde locuia şi mama lui. A vrut să stea cu tata. Avea 14 ani când a ajuns la noi în casă. Eu m-am născut abia după 6 ani", povesteşte doamna Zoe.

O parte din amintirile cu Părintele le-a reconstituit din poveştile părinţilor, altele i-au rămas întipărite adânc în mintea de copil. Ca de pildă faptul că Zian îi lua apărarea mereu şi îi purta de grijă când părinţii ei lipseau. "Îl tot chemau şi pe el, la nunţi, că părinţii mei au cununat mulţi tineri. Dar el nu voia să se ducă. «Mărioară, eu nu sunt pentru viaţa asta. Voi mergeţi liniştiţi, eu am grijă de Zoe», îi spunea mamei".

Zian a fost şi cel care a convins-o să bea lapte. "M-a învăţat să beau laptele care mie nu-mi plăcea. Mi se părea mereu amar la gust. Mi-a zis «uite, bea din cana mea, că e dulce». I-am spus mamei, atunci, că mie lapte să-mi dea numai din cana lui Zian"...

Despărţiţi, dar împreună

Din anii copilăriei petrecuţi în preajma lui Arsenie, Zoe Dăian îşi aminteşte cât de modest, serios şi retras era unchiul ei, că îi plăcea să se roage, să citească, să picteze icoane, dar şi cât de uşor a învăţat să cânte la instrumente, citind doar partiturile, ori ascultând numai notele. "Învăţam să cânt la pian, iar tata îmi aducea partituri dificile. La un moment dat i-a spus şi lui Zian să cânte. I-am dat eu o partitură, el s-a uitat şi a început să cânte, ca şi cum ar fi luat lecţii. Mama şi-a făcut cruce când l-a auzit. Apoi, tata i-a dat vioara şi a cântat şi la vioară, la fel! Ne-am dat seama că este special".

Zian a decis să se călugărească, retrăgându-se la mănăstirea Sâmbăta şi alegându-şi numele Arsenie, când Zoe nu împlinise încă 10 ani. Copila s-a simţit părăsită şi a plâns mult, dar a înţeles că "asta i-a fost menirea". După vizita la Muntele Athos, din 1939, unchiul ei s-a schimbat profund, Zoe fiind convinsă că a dobândit acolo o putere specială. "Se uita la om şi ştia tot despre el, dar putea să şi prevadă lucruri. Le-am simţit şi eu, căci de câte ori m-am dus să-l văd, el a ştiut de fiecare dată, dinainte", zice ea.

"Era vară, căldură, iar de la gară era un drum lung până la mănăstirea Sâmbăta, fără pic de umbră. Mama îi făcuse prăjituri, i-a pus pâine de casă, slănină, şuncă, avea bagaj mare, iar în timp ce mergeam s-a şi oprit de două sau trei ori. A răbufnit supărată, drăcuindu-l că n-a găsit o mănăstire mai aproape de casă". La a treia oprire, pe drum l-au văzut venind înaintea lor pe călugăr care, când a ajuns, i-a dojenit mama: "«Mărioară, Mărioară, de trei ori m-ai drăcuit pe drum», a zis, iar mama a încremenit. S-a uitat apoi la mine şi, ca şi cum ştia că am suferit după el, mi-a zis că acum mănăstirea e casa lui, că noi o să venim la el, iar el va veni mai rar la noi".

Vânaţi de comunişti

După instalarea comuniştilor, din momentul în care părintele Arsenie a ajuns în atenţia Securităţii, Zoe l-a văzut extrem de rar, căci unchiul ei a vrut s-o protejeze şi i-a cerut să nu-l mai caute. N-a scăpat, însă, nici ea de necazuri. Pentru că tatăl ei a fost un director de şcoală exigent, un învăţător moldovean i-a reclamat la Securitate că merg des la biserică, iar tatăl ei chiar că se ocupă de corul bisericii, dând un exemplu prost. Vasile Crucin a fost arestat şi dus la Canal, de unde s-a întors bolnav, murind la 50 ani.

"Eram studentă la Cluj când a fost închis. Ne-au dat afară din casa în care stăteam şi a fost cât pe ce să fiu dată afară din facultate. Eram pe lista cu cei cu părinţi chiaburi. M-a chemat rectoriţa, doamna Raluca Lipan, m-a întrebat care e situaţia mea, i-am spus tot, iar ea s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă merg la biserică. I-am răspuns că da. Pentru acel «da» am rămas, căci Lipan era omenoasă".

"L-au crezut impostor"

Despre nenumăratele legende ţesute în jurul părintelui Arsenie, Zoe Dăian spune că unele sunt invenţii, însă altele au suport real. Este cert că a fost duhovnicul principesei Ileana, însă despre premoniţiile legate de moartea lui Ceauşescu, deseori menţionate în presă, bătrâna ştie doar din auzite, cum că ar fi fost dus la cuplul de dictatori şi le-ar fi spus că vor fi omorâţi "într-o zi de mare sărbătoare".

"L-au crezut că-i impostor", zice ea, însă unele lucruri "au fost văzute de oameni educaţi, care nu au reuşit niciodată să găsească vreo explicaţie". Arsenie a ştiut, de pildă, ziua când urma să fie arestat prima oară, în 1945. "La 6 dimineaţa au mers după el şi îi aştepta, îmbrăcat în haine preoţeşti, pe care n-au reuşit să le dea jos de pe el. Nu s-au putut apropia de el", zice nepoata călugărului, povestind că deţinuţii l-au recunoscut pe călugăr şi l-au rugat să ţină predici în ora de plimbare în curte. Unde era ascultat, culmea, chiar şi de gardienii săi.

Din perioada detenţiei datează şi una dintre cele mai şocante întâmplări, legate de moartea mamei călugărului, în 1951. "A fost o femeie extraordinar de frumoasă, pe care el a iubit-o nespus. Şi, deşi era închis în celulă, a fost văzut la înmormântare. L-am întrebat dacă a fost, cum a ajuns şi mi-a spus: «Am fost cu ajutorul lui Dumnezeu!»". Din relatările altor persoane, doamna Zoe a auzit că gardienii nu i-ar fi putut deschide uşa celulei în timpul înmormântării, iar când au dat telefon la Miliţia din Hălmagiu, unde se derulau funerariile, li s-a confirmat că Arsenie a fost văzut acolo, dar "când unul dintre miliţieni a vrut să stea de vorbă cu el, s-a făcut nevăzut".

"M-a ocrotit"

Despre moartea călugărului, Zoe Dăian spune că a aflat târziu, pentru că maicile care l-au îngrijit nu au anunţat pe nimeni din familie. "Nu a fost nimeni la înmormântare, dar după ce am aflat unde este m-am dus mereu la mormântul lui, chiar de 5-6 ori pe an, pentru că l-am căutat şi l-am urmat peste tot. Am crescut cu el, iar el mi-a urmărit şi ocrotit toată viaţa".

În ce mod a ocrotit-o? Doamna Zoe spune că unchiul ei i-a rămas aproape şi după moarte, ajutând-o să treacă peste un divorţ dureros, să-şi crească şi să-şi educe fiica, pe Mihaela, care acum e asistentă medicală stabilită în Grecia, împreună cu nepoata ei, arhitectă. Rămasă singură după pensionare, ar fi vrut să se retragă la Mănăstirea Prislop. A sperat să fie înmormântată aproape de unchiul ei, dar această dorinţă i-a fost refuzată. Aşa a ajuns la Mănăstirea Izbuc, în Bihor, unde şi-a găsit liniştea şi de unde, în 2017, după un accident vascular cerebral care a ţintuit-o câteva săptămâni pe patul de spital, a fost mutată la Centrul Rezidenţial "Casa mea Eden" din Şoimi.

Canonizare? E deja un sfânt

Nimeni nu s-ar fi aşteptat să-şi revină la spital. Internată în comă, Zoe şi-a deschis însă ochii după 4 săptămâni, în momentul în care a fost vizitată de stareţul mănăstirii Izbuc, Mihail Tărău, care i-a devenit prieten apropiat şi duhovnic şi pe care medicul l-a sfătuit să vorbească cu ea, chiar dacă nu e conştientă.

Preotul i-a luat mâna şi i-a spus doar că e lângă ea, moment în care femeia a deschis ochii. "M-a întrebat dacă ştiu cine e, i-am spus că sigur", îşi aduce aminte bătrâna, întâmplarea fiind confirmată şi de părintele Mihail (foto jos), care o vizitează, de atunci, periodic. Şi care, desigur, pune totul pe seama unui ajutor ceresc.

După alte câteva săptămâni, doamna Zoe a fost din nou pe picioare, şi poate ar fi umblat şi azi, dacă anul trecut nu ar fi trecut printr-o formă severă de Covid 19, care a ţintuit-o iarăşi la pat şi de pe urma căreia a rămas cu sechele nici până azi depăşite. La vârsta ei, e un miracol că a scăpat, spun cunoscuţii şi cadrele medicale de la centru, stârnind zâmbetul bătrânei, care ştie în sinea ei că e vegheată de unchiul Zian. "Îl simt aproape, seara şi dimineaţa, când mă rog, îl simt că mă ajută", spune doamna Zoe. Convinsă că Părintele e un sfânt pe care "nici nu-i nevoie să-l canonizeze, pentru că-l canonizează miile de oameni care merg, zilnic, la mormântul lui"...

VIAŢĂ DE SFÂNT
Arsenie Boca, părintele Ardealului

Considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX şi propus în 2019 spre canonizare de Sinodul Mitropoliei Ardealului, Zian Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vaţa de Sus (judeţul Hunedoara). A absolvit Academia Teologică "Andreiana" din Sibiu în 1933, apoi a studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, iar în paralel şi medicina.

(sursa foto: basilica.ro)

S-a călugărit în 1939, primind numele de Arsenie, a fost preot şi stareţ la mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus (Braşov) şi la Prislop (Hunedoara), până în mai 1959 când, printr-un decret, călugării au fost scoşi din mănăstiri.

Începând din 1945, călugărul a fost arestat în mai multe rânduri, torturat, închis la Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea, acuzat de legături cu legionarii sau de sprijinirea luptătorilor anticomunişti, fiind condamnat la muncă silnică la Ocnele Mari şi la Canal, iar apoi i s-a interzis definitiv să mai slujească. S-a angajat pictor la atelierele Patriarhiei, de unde s-a pensionat în 1968, an după care, vreme de 15 ani, a pictat interiorul bisericii din satul Drăgănescu (Giurgiu), inclusiv cu scene moralizatoare adresate lumii contemporane, biserica fiind numită azi "capela sixtină a ortodoxiei româneşti".

Părintele Arsenie a murit pe 28 noiembrie 1989, la vârsta de 79 ani, la Sinaia, şi a fost înmormântat la mănăstirea Prislop, pe 4 decembrie 1989, mormântul său devenind un loc de pelerinaj (foto jos).

Cele peste 1.400 de pilde şi texte religioase pe care le-a scris au văzut lumina tiparului abia după moartea sa. Dintre toate, poate cea mai cunoscută şi mai profundă pildă este cea a transformării ceşcuţei cu ceai de către Olar, a cărei morală spusă de călugăr este: "Când viaţa pare grea şi sunteţi loviţi, bătuţi şi împinşi aproape fără milă, când lumea pare că se învârteşte necontrolat şi simţiţi că vă aflaţi într-o suferinţă îngrozitoare, faceţi un ceai şi beţi-l din cea mai frumoasă ceşcuţă".

Vezi mai jos un super video reportaj cu nepoata lui Arsenie Boca, realizat de Paul Lelea!