Fotbaliştii de la FC Bihor s-au deplasat, miercuri, la Deva, pentru un nou joc amical, de această dată în compania liderului neînvins din Seria a 7-a a Ligii a III-a, formaţia locală CSM.

Meciul s-a desfăşurat pe un teren sintetic şi s-a încheiat cu scorul de 4-1 în favoarea echipei gazdă, după ce la pauză conducea cu 2-1.

Partida s-a disputat într-un mod mai special, întrucât conducerea clubului gazdă nu a fost în stare să asigure o brigadă de arbitri, iar jocul a fost oficiat de jucători ai echipei gazdă.

Totuşi, la centru în prima repriză a oficiat un „cavaler al fluierului”, numai că acesta a plecat la pauză, pentru că „avea treabă de la ora 15”, după cum au primit cei de la FC Bihor o explicaţie.

Astfel, în mitanul secund, şi la centru a trecut un fotbalist al gazdelor.

Nervi întinşi la maximum

Nervii ambelor echipe au fost întinși la maximum, din cauza prestației „brigăzii de arbitri”.

Prima fază periculoasă a aparținut gazdelor, care au beneficiat de o lovitură liberă din colțul careului. A executat perfect Stelea, mingea a mușcat transversala și a intrat în poartă, 1-0 încă din minutul 4 pentru CSM Deva.

Nu au trecut decât cinci minute şi arbitrul partidei a acordat un penalty pentru hunedoreni, după „o mână văzută pe atacantul gazdelor Dănăilă”, după cum au transimis reprezentanţii clubului orădean. A executat și a transformat fără probleme Popescu, iar scorul devenise deja 2-0 pentru CSM Deva, după doar 10 minute de joc, în urma a două faze fixe.

Prima fază periculoasă pentru bihoreni a venit în minutul 20, când atacantul Sergiu Jurj a primit în careu, cu spatele la poartă, și a tras din întoarcere, dar direct în brațele portarului.

Ulterior, fazele la poarta gazdelor s-au înmulțit, iar Andrei Gheorghiță, Ricardo Farcaș şi Andrei Gal au trecut pe lângă gol.

Sergiu Jurj a marcat pentru FC Bihor

Din minutul 25, „roș-albaștrii” au pus stăpânire pe joc, au avut atât posesia cât și ocaziile importante, iar în minutul 38, după o pasă a lui Ricardo Fărcaș, mingea a ajuns la Andrei Gheorghiță în careu, care a fost agățat din spate de un fundaș al gazdelor şi s-a dictat penalty. A executat și a marcat fără probleme Sergiu Jurj.

În minutul 39, arbitrul a acordat foarte ușor o lovitură liberă din 16 metri pentru gazde. S-a executat în zid însă, iar la pauză s-a intrat cu scorul de 2-1 pentru CSM Deva.

În repiza a doua, orădenii au început mai bine, numai că în minutul 55, devenii au reuşit o acțiune bună pe partea stângă, iar după o centrare în careu, Vișan a reluat cu capul și a marcat pentru 3-1.

Nu au trecut decât trei minute şi, în minutul 58, "arbitrul-jucător" al Devei a acordat un nou penalty pentru gazde, transformat de Bedea. Astfel, s-a făcut 4-1.

După primirea acestui gol, bihorenii au avut câteva ocazii importante, dar le-au ratat pe toate, după ce nici Marius Hosu și nici Andrei Chindlea nu au reușit să găsească spațiul porții.

De menţionat încă că, deşi și-au creat ocazii importante, pasa decisivă a lipsit de fiecare dată pentru jucătorii de la FC Bihor. De asemenea, Hosu a ratat o ocazie importantă în minutul 80, când șutul său, din partea dreaptă a careului, a lovit bara.

„Lipsă de respect”

„Din păcate a fost o lipsă de respect pentru noi. Am făcut atâţia kilometri pentru acest joc şi era normal să avem o brigadă de arbitri, nu se ne arbitreze jucători lor de rezervă. Totuşi, pentru noi a fost un antrenament util, sigur rezultatul nu ne avantajează, am făcut multe greşeli, au fost goluri luate din faze fixe. Dar e şi normal, pentru că în perioada asta urmărim alte aspecte ale jocului”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Florin Farcaş, vizibil afectat de tratamentul primit din partea „arbitrilor”.

Vezi aici reacția antrenorului!

În amicalul de miercuri de la Deva, pentru FC Bihor au evoluat de la început: R. Bob – C. Jurj, A. Gal. L. Ioviță, I. Ban – R. Farcaș, G. Cherman – R. Gunie, Ad. Popa, A. Gheorghiță – Sg. Jurj. În repriza au intrat însă şi: Ed. Nergheș – Al. Popa, D. Stan, D. Lupșe, Cl. Petruș, A. Hosu, C. Roșu, T. Serediuc, A. Chindlea şi M. Hosu.

Pentru FC Bihor urmează acum jocul de verificare de sâmbătă, 25 februarie, cu Şoimii Lipova, o altă echipă de Liga a III-a. Meciul va avea loc cu începere de la ora 12 la Sântion.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!